Experții sunt îngrijorați, cazurile de diabet în rândul tinerilor încep să se înmulțească, odată cu răspândirea alarmantă a principalei cauze care duce la diabet.
Aproximativ unul din opt noi cazuri de diabet asociat cu obezitatea afectează persoanele cu vârsta până în 40 de ani din Marea Britanie, sugerează un studiu preluat de Press Association miercuri.
Experţii au ajuns la concluzia că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani reprezintă 12,5% dintre cazurile de diabet de tip 2 diagnosticate în 2017 în Regatul Unit.
Acest procent este cu aproape o treime mai ridicat decât 9,5%, înregistrat în 2000, potrivit datelor medicale a 370.854 de pacienţi britanici, analizate de experţi de la Universitatea din Leicester şi Melbourne.
Potrivit concluziilor cercetării, aproape trei sferturi dintre aceştia sunt obezi, în comparaţie cu mai puţin de jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip 2 în jurul vârstei de 70 de ani.
În plus, 58% dintre persoanele cu vârsta sub 40 de ani prezintă niveluri periculoase de hiperglicemie, în comparaţie cu 34% în rândul pacienţilor mai vârstnici, scrie Agerpres.
Rata cazurilor de diabet a crescut în rândul celor cu vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani, pe perioada celor 17 ani incluşi în studiu, de la 14% la 17,5% pentru acest grup de vârstă.
Începând cu 1996, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet în Regatul Unit, a crescut de la 1,4 milioane la 3,5 milioane, potrivit organizaţiei nonprofit Diabetes UK.
Numărul acestora ar putea creşte la peste patru milioane dacă sunt luate în considerare şi persoanele care trăiesc cu diabet, dar nu au fost diagnosticate.
Autorii acestui studiu recent sugerează că un procent mai mare de tineri ar trebui să primească tratament cu statine pentru a ţine sub control riscul producerii unui infarct.
„Tinerii cu (diabet de tip 2) prezintă un risc cardiovascular mai mare”, susţin cercetătorii.
„În timp ce riscurile de morbiditate şi mortalitate au scăzut substanţial de-a lungul anilor în rândul persoanelor vârstnice cu diabet de tip 2, acestea rămân neschimbate în cazul tinerilor.”
„Diabetul instalat la vârste tinere are un fenotip mai agresiv în comparaţie cu diabetul instalat la vârste mai înaintate”, sunt de părere experţii.
„Este nevoie de strategii mai intense pentru îmbunătăţirea evoluţiei pe termen lung din punct de vedere cardiovascular şi al mortalităţii în rândul acestei populaţii”, au mai precizat cercetătorii.
„Cercetarea de faţă subliniază în mod special natura periculoasă a acestei boli în rândul celor diagnosticaţi la o vârstă tânără”, a precizat Faye Riley, din cadrul Diabetes UK.
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…