De ce apar adesea incompatibilități între pacient și psihoterapeut. Cele mai frecvente cauze și soluții, explicațiile psihologului

Incompatibilități între terapeut și client, un adevărat pericol în chimia unei ședințe de psihoterapie.

Complianța terapeutică reprezintă acordul, aderarea sau conformarea comportamentală a clientului (modul în care respectă indicațiile de modificare a stilului de viață) la mijloacele terapeutice recomandate de terapeut (coach, psihoterapeut, consilier dezvoltare personală, medic, kinetoterapeut s.a.). Aceste schimbări sunt necesare ameliorării stării de sănătate: tratament medicamentos și/sau nemedicamentos – fizioterapie, consiliere psihologică, un nou stil de viață, comportament alimentar, mod de gândire, controlul gândurilor și emoțiilor, autosugestie și dialog interior, petrecerea timpului liber.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), complianța reprezintă un ansamblu comportamental complex, influențat semnificativ de: statutul socio-economic al pacientului, abilitățile personalului terapeutic și organizarea sistemului terapeutic/de schimbare. “Complianță reprezintă un factor deosebit de important în succesul terapeutic. Lipsa complianței este cauza numărul 1 de eșec terapeutic în lume! Nedepistată, lipsa de complianță creează dubii privind eficientă terapeutică și generează proceduri inutile de “diagnostic” și schimbări dese sau radicale de intervenție (tehnici, metode), creșteri mari ale timpului și costurilor acordate schimbării propuse. În practică, specialiștii utilizează următoarele întrebări pentru complianță: Urmează clientul/exploratorul recomandările psihoterapeutului/ghidului? / Dacă nu, din ce motiv?”, explică psihologul.

De ce nu cooperează oamenii cu psihologii? 11 cauze

1. cauze de ordin funcțional – prezența barierelor fizice și psihice
2. negarea problemelor emoționale, de relaționare, de sănătate ș.a.
3. teama de manipulare
4. teama de efectele secundare ale schimbării
5. neîncrederea în abordarea respectivă sau în terapeut
6. o relație nesatisfăcătoare cu terapeutul
7. experiențe anterioare în care rezultatele intervenției au fost sub nivelul așteptării pacientului.
8. dificultate în acceptarea unui “diagnostic” sau a indicațiilor terapeutice (“temele pentru acasă”)
9. nu au înțeles importanța respectării indicațiilor terapeutice
10. nu au înțeles indicațiile terapeutice – acestea sunt formulate peste nivelul lor de educație
11. costul ghidajului/intervenției terapeutice

Metode de cooperare cu terapeutul

Terapeutul/ghidul nu poate stabili dacă clientul sau va fi sau nu compliant, dar poate să se aștepte la non-complianță, deci se poate asigura de următoarele aspecte:

1. stabilirea unei relații bazată pe respect reciproc
2. instruirea asupra importanței respectării indicațiilor terapeutice
3. educarea anturajului (dacă este posibil) în legătură cu importantă respectării indicațiilor terapeutice
4. indicațiile terapeutice recomandate vor fi pe cât posibil simplificate, clar formulate (pe înțelesul clientului), atât verbal cât și scris și vor ține cont de gradul de imposibilitate fiziologică (exp. orbire, surzenie, incapacitate motorie etc.)
5. verificarea complianței înainte de a afirmă ineficacitatea terapeutică
6. dozarea indicațiilor terapeutice (“temele pentru acasă”) de la cele mai ușoare către cele mai dificile

“Clientul poate să înțeleagă și accepte că drumul spre schimbare este o muncă de echipă și că este important ca terapeutul să fie „ajutat ca să ajute”.

Cu cât este mai compliant, cu atât va reduce timpul, energia și finanțele investite în împlinirea obiectivului său”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).