Sari la conținut

De ce a scăzut dramatic rata de vaccinare? Emilian Imbri: La noi, libertățile sunt pentru toată lumea/ Când o mai veni vreun val, atunci ne speriem din nou

De ce a scăzut dramatic rata de vaccinare? Emilian Imbri: În România, libertățile sunt pentru toată lumea/ Când o mai veni vreun val, atunci ne mai speriem din nou

Un studiu recent al Euronews arată că România a lansat rapid campania de vaccinare anti-covid, cu un start mai bun decât statele dezvoltate. Și deși în primele luni de la debut, se afla chiar în topul țărilor privind acoperirea vaccinală cu o singură doză, în prezent a fost vaccinat circa un sfert din populația eligibilă, aproximativ 4,4 milioane. Astfel, România se află pe penultimul loc, înaintea Bulgariei care stă cel mai slab la acest capitol între țările Uniunii Europene.

Analiza Euronews arată că România a ajuns pe ultimele locuri la nivelul UE în privința ratei de vaccinare din cauza lipsei infrastructurii și a personalului medical în zonele rurale, neîncrederea în autorități, dezinformarea și teama de eventuale efecte secundare ale vaccinurilor.

Emilian Imbri: În România, libertățile sunt pentru toată lumea/ Când o mai veni vreun val, atunci ne mai speriem din nou

Specialistul în sănătate publică și fostul manager al Spitalului „Victor Babeș”, Emilian Imbri, este de părere că rata ascendentă a scăderii infectărilor cu Covid a adus o relaxare prea mare în populație. Acesta susține că, de fapt, oamenii nu se mai tem și de aceea nu se mai vaccinează.

„Acestea sunt principalele motive pentru care rata de vaccinare a scăzut, și a scăzut în mod alarmant. Dincolo de motivele prezentate, pentru că nu prea găsesc alte motive, din păcate, vin și se alătură scăderii transmisibilității virusului, scăderii numărului celor care se infectează zilnic, pe de o parte.

Pe de altă parte, cei care nu s-au vaccinat se culcă pe-o ureche. „De ce să mă mai vaccinez? Vin concediile, e frumos afară, e plăcut.” Avem voie să facem cam orice și libertățile sunt pentru toată lumea, cel puțin aici la noi, în țară. Ca atare, lăsăm vaccinarea pentru eventualitatea că o mai veni vreun val sau o să mai fie vreun pericol, și-atunci ne mai speriem din nou”, a declarat medicul Emilian Imbri, pentru Metropola TV.

Emilian Imbri este de părere că acest „respiro” din parte virusului SARS-CoV-2 are efecte pozitive asupra țării noastre, dar, susține el, are și efecte negative.

„Deci iată că într-un fel e bine că beneficiem de un respiro în ceea ce privește atacul acestui virus. Pe de altă parte este rău că nu s-a înțeles că de fapt noi nu ne întrecem cu țările din jurul nostru. Nu e vorba de această întrecere. E vorba că atât pentru noi, cei care mai vrem să plecăm prin concedii sau vrem să ieșim din țară… Dar o parte a populației, care este prin provincie sau prin zone mai izolate să spună „Și ce-mi pasă mie? Eu nu plec oricum din țară!”.

Dar nu se gândește nimeni că România, fiindcă are un sfert din populație vaccinată, nici cei care vor să vină în țară, să încercăm să mai redresăm un pic pierderile pe care le avem la turism, ezotă să vină.

Suntem o țară nesigură atât din punctul de vedere al celor care se vaccinează, cât și din cauza unor evenimente care se mediatizează, și sunt reale, nu sunt inventate, vizavi de siguranța cetățeanului în țara respectivă”, a declarat Imbri.

De ce a scăzut dramatic rata de vaccinare?

Fost manager al Spitalului „Victor Babeș” a explicat și de ce campania de vaccinare a deraiat, în ciuda unui început de excepție. De vină sunt cei care nu vor sub nicio formă să se vaccineze, dar și neimplicarea autorităților la nivel de date și comune, cum ar fi primarii, medicii și preoții.

„Nu vom atinge ținat de 7 milioane de vaccinați până în septembrie, pentru că acum avem de-a face cu un număr de cetățeni care sigur nu se vor vaccina deloc și e imposibil să-i mai convingi. Să sperăm că nu sunt foarte mulți.

În zonele rurale, este necesar un efort atât uman, cât și mijloace materiale mai mare, efort pe care să-l facă instituțiile care reglează acest lucru, Ministrul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică, prin medicii din zonele respective. Așa numitele caravane medicale.

Dar gândiți-vă așa: caravana medicală ajunge înlocul acesta și se uită unii la alții. Pentru că cei de acolo, adică primarul, doctorul, părintele nu mișcă nimic sau nu participă la vaccinare”, a mai spus Imbri pentru sursa citată.

În ciuda opiniei specialiștilor sau a studiilor, nu trebuie trecut cu vederea faptul că România se află pe ultimul loc în UE în privința ponderii cheltuielilor din PIB pentru domeniul sănătății, de numai 5,6% pe an, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.

Exodul de specialiști medicali, dublat de o serie de incendii în spitale care erau unități de tratare a pacienților Covid au atras atenția și mai mult asupra stării critice a situației sanitare din țară.

În plus, de la izbucnirea pandemiei România a schimbat patru miniștri ai Sănătății: Victor Costache, Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel