Sari la conținut

De câte ori pe săptămână e normal să faci sex? A fost aflată cifra magică

Sursa foto: decisepoate.ro

Cât de mult sex fac cuplurile fericite? Tracey Cox, expert în sex, spune că a descoperit care e cifra magică. 

sex

În mod normal, terapeuții spun că sexul reprezintă cam un sfert din succesul unei relații și că cele mai fericite cupluri nu fac sex zilnic ci de trei-patru ori pe săptămână.

CUPLURILE CARE FAC SEX ZILNIC

Dacă ai mai puțin de 25 de ani sau dacă ești la începutul unei relații, e normal să-ți petreci cât mai mult timp în dormitor. Însă, în cazul cuplurilor vechi, e puțin probabil să se întâmple acest lucru.

O carte publicată acum câțiva ani, ”365 Nights: A Memoir of Intimacy”, a analizat ce se întâmplă atunci când într-o relație de lungă durată, partenerii decid să facă sex în fiecare zi. La sfârșitul acelui an, participanții au spus că se simt mai fericiți, mai puțin furioși și mai puțin stresați. De atunci, numeroase cupluri au încercat această provocare. În cazul persoanelor ocupate, sexul zilnic e o cerință greu de îndeplinit și nu e neapărat un lucru benefic.

Un studiu în care paricipanților care făceau sex de șase ori pe lună li s-a cerut să dubleze numărul actelor sexuale, a scos la iveală că acest lucru a avut un efect dezastruos asupra vieții sexuale. Partidele de amor nu mai erau așa plăcute.

 CUPLURILE CARE FAC SEX DE TREI-PATRU ORI PE SĂPTĂMÂNĂ

Potrivit unui studiu din 2004, cu cât faci sex mai des, cu atât ești mai fericit. Cartea The Normal Bar”, a susținut rezultatele. Publicată în 2013 și scrisă de trei sexologi cunoscuți, cartea a inclus mii de studii, referitoare la fericirea în cuplu.

Potrivit autorilor, cuplurile care fac sex de trei-patru ori pe săptămână sunt cele mai fericite.

CUPLURILE CARE FAC SEX O DATĂ PE SĂPTĂMÂNĂ

Adevărul este că în această categorie ne încadrăm mulți dintre noi. Cele mai recente date despre obiceiurile sexuale (NATSAL, 2013) arată că majoritatea cuplurilor fac sex de aproximativ cinci ori pe lună.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel