Sari la conținut

De cât somn avem nevoie pentru creier ca să prevenim boala Alzheimer?

insomnia
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Majoritatea medicilor recomandă pacienţilor să doarmă cel puțin 7-8 ore pe noapte, somnul mai scurt fiind considerat un pericol pentru sănătate.

O echipă internațională de oameni de știință a decis să afle dacă există o relație cauzală între durata somnului și sănătatea creierului. Specialiştii au studiat datele RMN ale creierului a peste 47.000 de bărbați și femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 89 de ani și le-au comparat cu durata somnului lor nocturn.

În cele din urmă, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă a unei legături între durata somnului și atrofia creierului. Cu toate acestea, au ajuns la concluzia că 6,5 ore de somn pe noapte pot fi considerate optime. În acest caz, participanții au avut volumul maxim de structuri cerebrale subcorticale, cel mai gros cortex cerebral și cel mai mic volum de ventriculi.

boala Alzheimer
Sursă foto: Getty Images

Autorii studiului menţionează faptul că există diferențe individuale în ceea ce privește somnul, de exemplu din cauza diferențelor genetice și a istoricului precedent de somn.

7 ore de somn cresc performanța intelectuală

Între timp, autorii studiului notează că „norma” rezultată de 6,5 ore este de acord cu rezultatele unei meta-analize recente a datelor de la peste un milion de participanți.

De exemplu, un studiu care a implicat mai mult de 700.000 de oameni a constatat că 7 ore de somn au fost asociate cu cea mai mare performanță în rezolvarea problemelor de navigație spațială.

Autorii unui alt experiment care a implicat 400.000 de persoane au ajuns la concluzia că cei care au dormit 7 ore aveau cel mai mic risc de demență. Prin urmare, dovezi similare sugerează că sănătatea fizică și a creierului sunt asociate cu aproximativ 7 ore de somn.

De ce este somnul important pentru sănătatea creierului

În timpul somnului, în organism se manifestă mai multe funcții, inclusiv consolidarea memoriei, procesarea emoțională și un proces de curățare profundă. În faza de somn profund, lichidul cefalorahidian și sistemul imunitar al creierului elimină deșeurile din celulele creierului.

În stare de veghe, neuronii produc o substanță chimică numită adenozină, un produs secundar al activităților celulelor. În lipsa unui somn profund consistent, curățarea adenozinei și a altor deșeuri este incompletă, rezultatul fiind favorizarea apariției unei inflamații cronice, iar aceasta este cauza sau exacerbarea multor boli și tulburări ale creierului.

beneficii somn în timpul zilei
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

De asemenea, somnul este important pentru că este reparator, ceea ce înseamnă că în timpul acestuia creierul și corpul își încetinesc activitatea pentru a se recupera după efortul din timpul zilei, potrivit hotnews.ro. Fără răgazul de a se „odihni” și recupera, creierul nu se poate repara în mod adecvat de la uzura zilnică a vieții, iar în timp, acest lucru duce la disfuncții și boli.

Somnul suficient poate reduce riscul de Alzheimer

Insuficiența somnului a fost asociată cu o afectare a funcției cognitive generale, care poate accelera instalarea şi progresia bolii Alzheimer. Potrivit experţilor, un somn insuficient și de proastă calitate nu numai că interferează cu procesele naturale de refacere ale organismului, dar tulburările de somn pot crește si riscul de boli de inimă și de accident vascular cerebral, ambele crescând, de asemenea, riscul de demență.

De cealaltă parte, la adulții în vârstă care au un somn de înaltă calitate pe timp de noapte, oamenii de știință au observat mai puține pierderi de memorie, pentru că în timpul somnului profund sunt eliminate unele dintre proteinele toxice care, atunci când se acumulează, provoacă boala Alzheimer.

Problema este că nu toți adulții în vârstă se pot bucura de un somn profund și odihnitor, și asta pentru că pe măsură ce îmbătrânim, creierul nu ne mai lasă să intrăm în acele faze mai profunde de somn.

Câte ore de somn sunt necesare, în funcție de vârstă

Nou născutii au nevoie de 14-17 ore de somn pe zi, copiii mici (între 1 și 2 ani) au nevoie de 11-14 ore de somn pe zi, preșcolarii – între 10 si 13 ore, școlarii – între 9 și 12 ore, iar adolescenții între 10 și 13 ore pe zi.

Nevoia de somn scade în mod normal odată cu înaintarea în vârstă, astfel încât adulții au nevoie de 7-9 ore de somn neîntrerupt în 24 de ore, pentru a avea o viață sănătoasă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel