De când se instalează în organism, virusul HIV distruge sistemul imunitar iar simptomele apar abia după câțiva ani

Numărul celor aflaţi astăzi, în România, în tratament cu antiretrovirale, pentru a ţine, pe cât posibil, pe loc HIV-ul, a depăşit 14.000. Specialiştii spun însă că în spatele fiecărui pacient diagnosticat stau alte 15 persoane nedepistate, care pot infecta, la rândul lor, pe alţii.

Ce ar trebui să ştim despre HIV şi SIDA ne spun consilierii din centrele de consilier şi testare, acele centre înfiinţate la mijlocul anilor 2000 cu banii altora, puse pe picioare şi predate la cheie statului roman, care, însă, a avut capacitatea să le susţină mai departe în mai puţin de 25% din situaţii. „SIDA este una dintre cele mai periculoase boli care există, pentru că nu se vindecă, dar nici nu poate fi prevenită prin vaccin. De fapt, impropriu o numim boală, este un sistem de boli care afectează organismul, în urma acţiunii de destructurare a apărării pe care o are HIV-ul (virusul imunodeficienţei umane – n.r.). Din momentul în care se instalează în organism, HIV distruge sistemul imunitar. Acest lucru nu se întâmplă într-o săptămână, într-o lună sau într-un an, durează între 7 şi 10 ani până se manifestă SIDA“, a declarat consilierul Mihaela Postolache, din cadrul Centrului de Consiliere şi Testare HIV-SIDA Slatina pentru adevarul.ro.

SIDA (sindromul imunodeficienţei umane dobândite) nu se transmite, HIV-ul, aflat în organismul persoanei infectate în diferite concentraţii în lichidele biologice (sânge, spermă, secreţii, lapte matern, materii fecale, urină, saliva, lacrimi, secreţii nazle etc.), însă, da. Există numeroase căi de transmitere a virusului, însă calea sexuală a rămas cea mai frecventă.

Căi de transmitere

Sexul neprotejat, indiferent că este pe cale vaginală, anală sau bucală, este potenţial infectant, de aceea cea mai importantă măsură de precauţie rămâne folosirea prezervativului. Pentru transmitere, virusul are nevoie de o poartă de intrare în organismul neafectat, care  poate fi reprezentată de răni de tot felul, ulceraţii etc. Riscul de a fi infectat creşte odată cu creşterea numărului de parteneri şi adoptarea unei conduite preventive scăzute. Transfuzia de sânge sau produse din sânge, intrarea în contact cu sângele unei personae infectate este o altă modalitate de transmitere. Respectarea regulilor stricte de igienă şi folosirea echipamentului de protecţie (mănuşi chirurgicale în sistemul sanitar, de exemplu) scade în anumite cazuri riscurile.

Folosirea seringilor potenţial contaminate reprezintă, chiar şi astăzi, când, teoretic, seringile sunt de unică folosinţă, un alt risc considerabil. Este cazul consumatorilor de droguri injectabile, în lumea cărora astfel de „împrumuturi“ se practică. Deşi pare greu de crezut, chiar şi la salonul de înfrumuseţare poate să ne pască pericolul. Prin folosirea obiectelor tăietoare-înţepătoare şi nesterilizarea lor corespunzătoare virul poate fi transmis. E vorba de forfecuţe la manichiură şi pediciură, de foarfece la coafură, de ace folosite pentru tatuaje, piercing-uri etc. O altă cale de transmitere este cea de la mamă la făt, deosebit de importantă fiind, în acest sens, testarea gravidelor. Depistarea din vreme a virusului în organismul mamei va duce la decizia apelării la cezariană. Copilul născut dintr-o mama seropozitivă nu poate fi alăptat, chiar şi prin laptele matern virusul putând fi transmis. Copiii născuţi din mame seropozitive au, astfel, şanse însemnate de a nu contacta virusul.

Cum NU se transmite virusul

HIV-ul nu se transmite, în schimb, prin îmbrăţişări, prin săruturi nevinovate, chiar şi în cazul în care o persoană sănătoasă, care nu prezintă răni, intră în contact cu saliva unei persoane infectate, concentraţia fiind insuficientă pentru transmitere. Situaţia se schimbă dacă e vorba de prezenţa sângelui în salivă, în urină sau secreţii nazale etc. Prin urmare, simpla prezenţă a unei persoane infectate în colectivitate, fără a exista calea de transmitere, nu prezintă niciun pericol. Virusul nu se transmite nici prin înţepătura de insecte şi nici prin intermediul animalelor de companie, acesta netrecând bariera speciilor. Inutil de precizat că o serie de obiecte de igienă personală sunt de neîmprumutat, astfel scăzând riscul de a contacta orice boală care are drept cale de transmitere sângele şi alte fluide: forfecuţa de manichiură, penseta, aparatele de ras în cazul bărbaţilor, periuţa de dinţi etc.

Cum se depistează HIV

Un test de sânge simplu, care nu durează mult şi nu implică niciun cost din partea solicitanţilor, poate aduce liniştea celor care au suspiciuni cu privire la posibilitatea de a fi contactat virusul. „Testul este gratuit, se face numai după o consiliere, iar persoanele se bucură de confidenţialitate“, spune consilierul care în decursul unui an are în faţă şi peste 1.000 de persoane interesate de sănătatea lor. Testul de laborator nu depistează efectiv prezenţa virsului, ci pune în evidenţă prezenţa anticorpilor pe care organismul îi dezvoltă ca apărare la infecţie. Există, din acest motiv, ceea ce se numeşte, în cazul oricărei infecţii, „fereastra epideiologică“, adică timpul scurs de la infectare şi până la formarea anticorpilor, în această perioadă rezultatele nefiind concludente. În cazul HIV, această perioadă variază foarte mult în funcţie de imunitatea gazdei. Un organism puternic va dezvolta anticorpi în cel mult trei luni, un organism cu un sistem imunitar slăbit va avea nevoie şi de şase luni pentru a răspunde. În tot acest timp persoana infectată poate transmite, la rândul său, virusul.

Cum se manifestă

Evoluţia HIV nu se realizează cu simptome specifice, acestea fiind de fapt specifice problemelor pe care le generează infecţiile cauzate de slăbirea sistemului imunitar. Când se ajunge în stadiul de sindrom (în medie, între 7 şi 10 ani) pot apărea, la început, semne caracteristice unei răceli banale, stări de oboseală, greaţă, dureri musculare, vărsături, umflarea ganglionilor etc. Ulterior apar: oboseala cronică, ameţeli, se menţine inflamaţia ganglionilor, afecţiuni ale pielii. În stadiile avansate apar manifestări ale bolilor pulmonare, scădere considerabilă în greutate, afectări neurologice etc.

Tratamentul 

Dacă în anii ’90 SIDA era percepută ca o sentinţă la moarte, tratamentul a evoluat destul de mult, spun specialiştii, astfel că pacienţilor infectaţi cu HIV li se promite că pot atinge bătrâneţea, chiar dacă în continuare se estimează că speranţa de viaţă de la momentul în care se instalează sindromul nu depăşeşte câţiva ani. Tratamentul complex, asigurat gratuit, acţionează pe de o parte asupra virusului (medicamentele antiretrovirale), în încercarea de a stopa evoluţia acestuia, iar pe de altă parte ajutând organismul să lupte împotriva eventualelor infecţii care apar. Pacienţilor infectaţi cu HIV li se recomandă adoptarea unui regim de viaţă strict, fără tutun şi alcool, fără excese şi cu multă odihnă. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite se măreşte semnificativ şansa celor infectaţi de a se bucura de o viaţă absolut normală.