Sari la conținut

Jocurile Olimpice 2024. David Popovici, campion olimpic. Elisabeta Lipa: „chiar de Ziua Imnului, el reușete performanța supremă”

David Popovici
Sursă foto: David Popovici Facebook
Suma câștigată de David Popovici

David Popovici a cucerit luni titlul olimpic la înot în proba de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris, realizând o performanță care îi consolidează locul în istorie. Comunitatea sportivă îl laudă pe înotătorul român cu mesaje pe rețelele de socializare.

Elisabeta Lipa: de Ziua Imnului Naţional, el reuşeşte performanţa supremă

Fosta mare campioană Elisabeta Lipă a scris, pe Facebook, că Popovici a reuşit o victorie minunată şi îi mulţumeşte sportivului. „Ne-ai făcut din nou mândri!”.

„Ce victorie minunată ne-a adus astăzi David Popovici! Chiar de Ziua Imnului Naţional el reuşeşte performanţa supremă şi aduce pentru România medalia olimpică de aur. Este prima distincţie pentru delegaţia României la Paris. Mulţumim David pentru că ne-ai făcut din nou mândri! Felicitări şi recunoştinţă maximă şi antrenorului tău, Adrian Rădulescu!”, este mesajul Elisabetei Lipă.

CS Dinamo: Tezaurul României

„FENOMENAL!!!”, notează CS Dinamo pe Facebook , clubul considerând că Popovici este „Tezaurul României”.

„David Popovici – CAMPION OLIMPIC! David intră în legendă. Primul medaliat olimpic al României la Paris vine de la DINAMO! Şi este AUR! Victorie de senzaţie în finala probei de 200 de metri liber: 1:44,72 cu două sutimi în faţa britanicului Matthew Richards! Am avut emoţii şi probabil şi el a avut emoţii, dar David a tras senzaţional pe ultimii metri!”, menţionează clubul la care este legitimat David Popovici.

Sursă FOTO: EVZ

Amor fati! România

David Popovici, a recunoscut luni seară că a avut o cursă grea și că pe ultimii 50 m s-a dat o bătălie în care oricine putea câştiga. Ulterior, el a postat un mesaj pe pagina lui de Facebook, care conține doar trei cuvinte: „Amor fati! România”.

„Am şi avut lacrimi in ochi de emoţii, la imn, la interviuri. De la 9 ani am visat la acest moment şi m-am pregătit pentru el. Am făcut o cursă bună, dar grea, pe ultimii 50 m am simtit adversarii lângă mine. Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut, dar şi celor care nu au crezut în mine. Sunt bucuros, habar nu am ce va fi la 100 m liber!”, a povestit David la zona mixtă, potrivit unei postări a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Apoi a postat un scurt mesaj după cursă: „Amor fati! România”, alături de două emoticoane cu steagul tricolor și o fotografie cu el bucurându-se în bazin.

Traducerea din limba latină ar fi „iubirea de destin”, sau „a-ți iubi destinul”, notează Golazo.ro.

„Amor fati” este o expresie a filosofului german Friedrich Nietzsche, în secolul al XIX-lea, prezentă în lucrarea „Ecce homo”, publicată în 1908.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel