Sari la conținut

David Popovici, alături de copiii diagnosticați cu cancer. E unul dintre susținătorii programului de testare genetică gratuită

Gest nobil din partea lui David Popovici.
Sursa foto: Arhiva personală
David Popovici a dăruit fundițele de aur copiilor care au învins cancerul.

David Popovici, alături de copiii diagnosticați cu cancer. E unul dintre susținătorii programului de testare genetică gratuită. MedLife sărbătorește un an de la lansarea programului #SperanțaNuMoareDeCancer.

O inițiativă remarcabilă ce oferă testare genetică gratuită la nivel național, în vederea îmbunătățirii eficacității terapiei pentru copiii recent diagnosticați cu cancer.

David Popovici, alături de copiii diagnosticați cu cancer

Acest program inovator a atras peste 250 de copii care au primit un diagnostic recent de afecțiuni oncologice, reprezentând mai mult de jumătate din totalul copiilor diagnosticați anual cu cancer în România.

Unul dintre susținătorii de la lansare ai programului este David Popovici, care a donat în urmă cu câteva luni o medalie de suflet ca un semn de speranță pentru copiii afectați de cancer.

MedLife a expus un panou special la Institutul Clinic Fundeni, conținând 100 de fundițe aurii din medalia donată de David Popovici. Aceste fundițe sunt destinate a fi oferite copiilor care reușesc să învingă această boală gravă, simbolizând speranța și reziliența lor.

Într-un gest încărcat de emoție și compasiune, David Popovici a vizitat copiii internați la Institutul Clinic Fundeni, unde a oferit primele 20 de fundițe aurii copiilor care au depășit cu succes lupta împotriva cancerului, devenind astfel Campioni ai Speranței.

Inițiativa MedLife, susținută de o personalitate remarcabilă precum David Popovici, nu doar oferă sprijin esențial copiilor și familiilor afectate de cancer, ci aduce și o rază de lumină în viața acestor luptători curajoși.

Programul #SperanțaNuMoareDeCancer continuă să ofere speranță și sprijin celor care se confruntă cu această boală dificilă, consolidând angajamentul MedLife față de comunitate și binele public.

,,Sunt un campion, dar asta doar pentru că am reușit să ating peretele mai rapid decât alții. Eu înot rapid, dar consider că responsabilitatea mea și a tuturor de fapt este să-i ajutăm pe ceilalți atunci când putem. E important să avem cât mai multe finanțări pentru astfel de programe cum este cel demarat de MedLife.

Ei au făcut primul pas și cred că și statul ar trebui să se implice mai mult ca principal finanțator”, a declarat David Popovici, campion la natație și Ambasador al Speranței.

Medicii și David Popovici
Sursa foto: arhivă personală

Toți ne dorim același lucru: ca pacienții să fie vindecați

Alături de David Popovici au fost invitați și doi medici extrem de importanți în acest program. ,,Orice campion trebuie să aibă în spate o echipă care îl va îngriji și îl va trata.

Rolul MedLife, prin acest program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, este de a ajuta medicii oncologi pediatri, în cazul de față echipa de la Institutul Clinic Fundeni, să aibă toate informațiile necesare, cum ar fi prognosticul pacientului, profilul tumorii.

Astfel încât să ofere cele mai potrivite tratamente țintite. Toți ne dorim același lucru: ca pacienții să fie vindecați și să devină în final campioni ai speranței”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și șeful Laboratorului de Genetică și Biologie Moleculară MedLife.

MedLife, în parteneriat cu majoritatea oncopediatrilor din România, a implementat cu succes programul gratuit de testare genetică dedicat copiilor recent diagnosticați cu cancer.

Această inițiativă a înregistrat o colaborare eficientă cu numeroși specialiști în oncologie pediatrică, iar Institutul Clinic Fundeni a contribuit semnificativ la această cauză prin trimiterea a cele mai multe probe.

Programul MedLife susține abordarea individualizată a tratamentului

Prof. Dr. Anca Coliță, manager al Institutului Clinic Fundeni și președinte al Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică, subliniază importanța determinării precise a severității bolii în cadrul diagnosticului, oferind astfel pacienților șansa optimă pentru un tratament personalizat.

,, Nu putem vorbi de medicină personalizată, dacă nu începem cu un diagnostic personalizat. În analiza făcută de noi din ultimii 10 ani, cu ajutorul unor specialiști, nu a părut să fie o creștere a cazurilor de cancer la copiii. Procentul a rămas asemănător cu cel din alți ani, în România avem aproximativ 500-550 cazuri noi anual și se menține constant această valoare”, a declarat Prof. Dr. Anca Coliță.

Programul MedLife nu doar facilitează accesul la teste genetice esențiale, ci și susține abordarea individualizată a tratamentului în funcție de particularitățile genetice ale fiecărui pacient.

Pentru a beneficia de programul #SperanțaNuMoareDeCancer, părinții, tutorele legal sau medicul curant pot înscrie copiii recent diagnosticați cu cancer prin completarea unui formular și încărcarea dosarului medical pe pagina dedicată: https://www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer.

Acest program cu acoperire națională, integral finanțat de MedLife, oferă teste genetice gratuite pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în conformitate cu condițiile specificate pe pagina dedicată programului.

În continuare, inițiativa se dovedește a fi un sprijin esențial în diagnosticul și tratamentul cancerului pediatric, contribuind la oferirea de soluții personalizate și accesibile pentru familiile afectate de această boală cruntă.

Pe final, Prof. Dr. Anca Coliță,  a mai adăugat: ,, Este un cadou pentru copii, o nouă șansă la viață. E un lucru în fața căruia mă închin. O interpretez și ca pe o șansă unde noi (medicii) putem să ne facem treaba mai bine”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel