Din cuprinsul articolului
Un complet de judecată din Iași a stabilit plata celor mai mari daune morale într-un dosar de malpraxis judecat vreodată în acest oraș, conform ReporterIS. Monica Cornelia Mihalache (fostă Neamțu) din Botoșani (foto) va primi suma de 500.000 de euro de la Spitalul Elena Doamna și doi medici din cadrul acestei unități. Decizia poate fi atacată cu apel.
Conform sentinței, judecătorul a decis: „Obligă pârâții Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna” Iași, Socolov Răzvan Vladimir și Niculescu Dan, la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 500.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.”
În cazul doctorului Socolov, 62.000 de euro din partea sa de daune vor fi acoperite de firma de asigurări cu care avea contract. O cerere similară introdusă de medicul Niculescu a fost însă respinsă de judecător. De asemenea, statul român trebuie să primească de la pârâți suma de 26.174 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, de la plata căreia reclamanta a fost scutită, aferentă daunelor morale admise.
Această sentință vine la 10 ani după ce Monica Cornelia, care avea 19 ani la momentul respectiv, a fost aproape de moarte în urma unei operații efectuate la spitalul din Iași pentru îndepărtarea unei sarcini extrauterine. Intervenția chirurgicală, realizată de doctorul Socolov, i-a provocat o hemoragie severă care i-a pus viața în pericol. Ulterior, a fost supusă la șase intervenții chirurgicale, inclusiv pentru refacerea tubului digestiv.
Femeia a depus plângere penală împotriva lui Socolov, însă dosarul a fost clasat de procurori în 2017. În paralel, fosta pacientă a inițiat un proces civil împotriva spitalului și a celor doi medici, proces care a durat șapte ani și trei luni.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…