Sari la conținut

Data la care intră pensiile pe card în luna iulie. Termen diferit pentru pensionarii care primesc banii prin Poșta Română

pensie
Sursă foto: Playtech
pensie mai mica cu 400 de lei

În ultimii ani, milioanele de pensionari din România au fost împărțiți în două mari categorii. Unii își primesc pensia direct pe card, în timp ce alții încă o primesc prin Poșta Română.

Din acest motiv, pensionarii își primesc pensiile în două etape distincte. Cei care încă mai folosesc serviciile Poștei Române își primesc pensia în prima parte a lunii, în timp ce pensionarii care primesc pensia prin intermediul unui card încasează banii spre mijlocul lunii.

Când intră pensia pe card în iulie 2024

În condițiile de mai sus, trebuie precizat că, în luna iulie, pensionarii care își primesc pensiile prin Poșta Română urmează să îți încaseze fondurile undeva între 2 și 10 iulie.

pensie
Sursă foto: România TV

Pe de altă parte, pensionarii cu card ar fi trebuit să încaseze banii undeva în intervalul 12-14 iulie.

Totuşi, cum 13 şi 14 iulie sunt zile de weekend, autorităţile anunţă că depun toate eforturile necesare pentru a alimenta toate conturile pensionarilor încă de vineri, 12 iulie, astfel încât să nu existe pensionari care să primească pensiile abia pe 15 sau chiar 16 iulie.

Câţi pensionari are România

Ultimele cifre oficiale arată că în România există aproape 4,8 milioane de pensionari. Numărul pensionari a scăzut în ultima perioadă. De exemplu, între ianuarie 2024 şi mai 2024, numărul pensionarilor a scăzut cu peste 12.100, potrivit Observator News.

Deşi autorităţile au încercat să facă în aşa fel încât tot mai mulţi pensionari să-şi primească pensia direct pe card, există încă un echilibru straşnic între pensionarii care primesc pensia pe card şi cei care primesc pensia prin intermediul Poştei Române.

Există informaţii care arată că mulţi pensionari se tem să primească pensia pe card, pentru că nu ştiu să folosească un card sau pentru că ar putea fi atacaţi în momentul în care îşi doresc să scoată bani de pe cardul respectiv.

Mai mult, cifrele arată că cei mai mulţi pensionari care primesc pensia prin intermediul Poştei Române provin din mediul rural.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel