Din cuprinsul articolului
Dan Negru intervine în scandalul dintre Bia Khalifa și Cornel Palade: Agresivitatea nu e o formă de curaj. Și violența are un singur vaccin: educația!
Deși la început dădeau impresia că se înțeleg bine, Bia Khalifa și Cornel Palade au fost protagoniștii unui scandal de proporții, în emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de-aici”, de la ProTV.
Au avut loc discuții aprinse din cauza unei oale în care au gătit orez.
Scandalul Bia Khalifa-Cornel Palade
„Astăzi, Cornel a manipulat situația și a încercat să dea vina pe mine fiindcă nu a vrut să-și asume că Anisia s-a chinuit să spele oala, după ce eu i-am spus să nu prăjească orezul’, a spus Bia Khalifa în timpul emisiunii, iar la un moment și-a ieșit din minți și i-a spus lui Cornel Palade: „Spune în p&%@ mea tot! Nu mai manipula că nu te crede nici dracu! Te credea în primele zile, nu acum’, i s-a adresat tânăra lui Cornel Palade.
La rândul său, actorul nu a rămas indiferent și i-a răspuns blondinei: „Ăsta e un mod sălbatic de a te manifesta și un om civilizat nu face așa ceva. Mi se pare o mârlănie absolută, jegoasă, din partea unei femei. Punct.
A vorbit foarte urât și a fost un atac la demnitate, iar asta mă deranjează cel mai mult. Eu nu pot să funcționez în sistemul ăsta. Nu pot. Voiam să îți spun că ai un comportament mizerabil, atât’, a adăugat și Cornel Palade.
Dan Negru: Agresivitatea nu e o formă de curaj. Și violența are un singur vaccin: educația!
Dan Negru consideră că a rămâne tăcut în ceea ce privește aceste derapaje de pe micul ecran e o lașitate. „În 2022, când bullingul, violența, hărțuirea ne sunt dușmani, momentul in care tânăra Bia îl înjură pe vărstnicul Cornel in prime-time nu reprezintă România!”, a scris Negru pe pagina sa de Facebook.
Omul de televiziune nu se consideră „ușă de biserică”, dar subliniază că, în momentul în care din emisiunile TV dispar bucuria și rămâne doar violența, lucrurile nu pot merge decât într-o direcție greșită.
„Bia Kahlifa, o tânără de 23 de ani promovată ca fiind de succes deși are 8 clase primare, l-a umilit și înjurat la tv pe actorul Cornel Palade in varsta de 70 de ani!
Am revăzut momentul zilele astea…
Umilința e de partea celalată a libertății!
N-am fost ușă de biserică in televiziune și nici televiziunile n-au fost „sfinte” de-a lungul timpului.
Toți știm asta și încercăm să ne îndreptăm ca tâlharul de pe cruce, fiecare cum putem. Lumea civilizată a tv s-a îndreptat și ea demult ! Oricine greșește, prostul insistă. Azi găsești mai multă inepție in online decât la tv.
De asta, in 2022, când bullingul, violența, hărțuirea ne sunt dușmani, momentul in care tânăra Bia îl înjură pe vărstnicul Cornel in prime-time nu reprezintă România!
Știu, actorul nu trebuia să fie acolo, intr-un astfel de show pentru că atunci când accepți ca cineva să te facă mic, să te aștepți și să te calce in picioare.
Dar agresivitatea nu e o formă de curaj. E o formă de prostie. Să le spuneam asta copiilor!
Așa cum tăcerea e începutul lașității.
Să le spunem asta celor din CNA, umiliți, tăcuți, sper că nu vânduți.
Popularitatea showului e o înfrângere și nu o victorie pentru că există și victorii care te coboară!
Acu’ vreo 23 de ani, când aduceam la „Academia Vedetelor”, prima dată la tv, șerpi și păianjeni exotici, Valeriu Lazarov ne cerea un show de bucurie, nu de umilință. Stela Popescu, Mădălina Manole, Cristian Țopescu, Piersic, Gica Petrescu și mulți alții au găsit atunci amuzamentul și bucuria.
Azi a rămas violența.
Si violența are un singur vaccin: educația!”, a scris Dan Negru.