Din cuprinsul articolului
Dan Bittman: „Pandemia a fost puțin pusă la cale/Mi-e teamă să nu fi fost doar un exercițiu pentru ceva chiar foarte serios”.
Dan Bittman este cunoscut, în special, pentru modul său artistic de a se exprima. Odată cu pandemia de coronavirus, însă, artistul a devenit cunoscut și pentru modul tranșant de a-și expune propriile păreri și pasiunea cu care susține dreptul la liberă exprimare.
Recent, Dan Bittman s-a declarat dezamăgit de modul în care autoritățile au manageriat această pandemie.
„Constituţional ne-a a fost luat un drept fundamental. La muncă. Mie mi se pare că eşecul este numai al statului. Statul a eşuat“, a explicat Dan Bittman, potrivit AlephNews.
„Eu asta văd până la urmă: reguli duble pentru toată lumea. Este penibil să îmi amintesc cum stăteau ăia cu trabucurile în biroul primului ministru. Ne-au păcălit în toate felurile. Ce am învăţat? Ce să învăţam? Laşitate. Am învăţat numai lucruri rele.
Pentru mine a fost un an pierdut 2020. Nici nu vreau să aud de el. Mă uitam la oameni şi vedeam cât erau de uşor de calcat în picioare. Este vorba de bani. Oamenii vor să ducă ceva acasă pe masă“, a declarat Bittman.
Artistul este sigur de faptul că pandemia a fost „puţin” pusă la cale, iar această teorie conspiraţionistă o întăreşte cu exemple concrete.
„Nu ştiu, a fost bine gândită pandemia. Cred că a fost puţin pusă la cale”. Un fost ministru de Finanţe a spus că va exista primul trilionar. Zuckerberg este primul trilionar de pe pământ. Acum 6 luni spunea cineva: Uită-te pe bursă. A avut dreptate. În timp ce ei îşi făceau trilioanele, voiam să mă lase şi pe mine să cânt. Nu vreau trilioane”, a spus artistul.
Mai mult decât atât, lui Dan Bittman „îi este teamă să nu fi fost doar un exercițiu pentru ceva chiar foarte serios“:
„Și mai este o teamă. Să nu fi fost doar un exercițiu pentru ceva chiar foarte serios. Mi-ar părea rău să fie așa și nu vreau să am dreptate. Înțeleg business-ul care a fost. Dar până acum, de când trăiesc, nu am mai văzut o chestie ca asta“, a dezvăluit Bittman.
Dan Bittman, la fel ca toți ceilalți oameni, a respectat regulile, până când și-a dat seama că cineva „l-a luat de prost“.
„Eu am trei copii. Nu sunt un iresponsabil. Când am văzut la început ce se întâmplă și nu știam noi ce se întâmplă, am respectat toate regulile posibile. Am stat ca fraierul până mi-am dat seama că cineva încearcă să mă ia de prost.
Sunt pentru măști și distanțare dacă este nevoie, dar explică-mi civilizat. Am întrebat de ce nu decalați ora de începere la câteva întreprinderi majore? Dublați numărul de autobuze, asta era afacere“, a mai spus Dan Bittman, potrivit sursei citate.
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…