Din cuprinsul articolului
Precizările lui Dan Barna vin după ce premierul a cerut lămuriri privind o eventuală subraportare a deceselor cauzate de COVID-19. “Eu îi cer public vicepremierului Dan Barna să ne spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus”, declara Florin Cîțu.
“Am fost informat ieri, 15 aprilie, de echipa de la Ministerul Sănătății că verifică posibile inadvertențe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorități.
Am solicitat imediat secretarulului de stat să facă o notă de informare premierului Florin Cîțu, cu stadiul situației, pentru a putea decide măsurile pe care le va considera necesare în calitate de ministru interimar al Sănătății.
Nota a fost transmisă conform nr. de înregistrare la cabinetul premierului ieri, 15 aprilie, la ora 11:05. Ulterior, în cadrul ședinței de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat că este o situație în analiză la Ministerul Sănătății legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 și că am cerut să-i fie trimisă și că a primit o notă pe acest subiect.
Premierul, ca ministru interimar al Sănătății, mi-a comunicat că va analiza aceste informații”, a transmis Dan Barna într-o postare pe Facebook.
„Îi cer public lui Dan Barna, care e coordonatorul Ministerului Sănătății, să spună dacă avea cunoștință de aceste acuzații și cu ce soluții a venit. Dacă avea cunoștință de aceste acuzații și nu le-a prezentat public, ce soluții a dispus. Îi cer să le prezinte în ședința de guvern.
Coordonatorul Ministerului Sănătății e Dan Barna, în nicio ședință de guvern nu au fost note de informare. În nicio ședință nu a fost prezentată nicio notă de informare, aș fi luat măsuri. De fiecare dată mă consult cu toți miniștrii. Au fost miniștri care au adus note de informare cu situații dificile, de fiecare dată ne-am consultat când au prezentat probleme în ședința de Guvern”, a declarat vineri Florin Cîțu.
Sezonul Săgetătorilor le oferă nativilor mai multă poftă de viață ca niciodată şi se anunţă…
În această săptămână, influențele astrologice și mesajele runice prezentate de Alina Bădic și Mihai Voropchievici…
Guvernul oferă un nou ajutor financiar pentru persoanele defavorizate. În acest scop, autorităţile au modificat…
Un nou studiu, publicat în revista științifică Alzheimer’s Association, relevă că medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare…
Hipertensiunea arterială este atunci când citirile variază în mod constant de la 140 mmHg sau mai…
Cum să nu vă mai roadeți unghiile? Unul dintre obiceiurile „urâte” comune este roaderea unghiilor.…