Din cuprinsul articolului
Întrebarea care stă pe buzele tuturor: dacă ne vom vaccina, va mai trebui să purtăm masca de protecție? Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, ne spune că da.
„Categoric da. Până în momentul în care vom atinge un nivel de imunizare colectivă, nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție. Însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor, uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. În același timp, dacă ne vom limita doar la prevenție, fără o strategie de vaccinare, nu vom putea pune punct acestei pandemii într-un viitor rezonabil”, a afirmat medicul.
Cine nu se va vaccina?
În ceea ce privește categoria de persoane ce nu va intra în campania de vaccinare, doctorul Gheorghiță îi menționează pe cei din categoria de vârstă sub 18 ani și pacienții cu boli cronice grave și în stadii terminale.
„În momentul de faţă, o singură companie a inclus în studii persoane între 12 şi 18 ani, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer la un pacient cu un cancer în fază avansată (…). Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.