Sari la conținut

Cuvinte cu care îți poți răni partenerul fără să-ți dai seama

libidou scăzut
Cuvintele pot răni mult mai rău chiar decât o palmă. De aceea, atunci când suntem supăraţi pe cineva, efervescenţa momentului nu trebuie să ne determine să folosim cuvinte dure, pe care le vom regreta mai apoi toată viaţa. Trebuie să rămânem calmi şi să ne alegem cu grijă cuvintele, deoarece acestea au puterea de a dărâma o relaţie într-o fracţiune de secundă.
Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că există, în vocabularul limbii române, multe cuvinte care, chiar dacă nu sunt jignitoare, agresive sau sunt spuse pe un ton domol, pot dărâma la fel de uşor o relaţie. “Nu trebuie să avem neapărat un stil agresiv de adresare partenerului sau să îl jignim direct, ca să îl îndepărtăm de noi. Există cuvinte mai soft, pe care mulţi nu le băgăm în seamă, dar care pot genera acuze nefondate sau chiar pot denota imprecizie, condiţionare sau pesimism. Cuvinte precum „poate”, „oarecum”, „parcă”, „dacă”, la fel ca şi negaţiile de tipul „nu ştiu”, „nu cred”, sădesc şi cresc în partener, mai repede decât putem crede, sentimentul de incertitudine. Odată cu instalarea acestei senzaţii de incertitudine, fără să constientizăm, devenim mai putin încrezători în noi şi mai ales în cel care rosteste aceste cuvinte în mod frecvent, mai puţin încrezători în sentimentele sale şi în capacităţile sale de a concretiza ceea ce spune. În mod indirect, prin impactul acestor sintagme este indusă nesiguranţa, fapt ce poate conduce la creşterea suspiciunilor şi chiar la gelozie”, explică psihologul.
Mai mult decât atât, Laura Maria Cojocaru crede că asocierea unor fraze cu conţinut pesimist cu unele cuvinte precum „imposibil”, „dificil”, „greu”, „niciodată”, „definitiv”, pot induce o stare de alertă, chiar de panică, sau o stare de tristeţe care poate merge până la instalarea unei depresii reactive. De asemenea, specialistul recomandă ca, atunci când partenerul are nevoie de sprijinul şi confirmarea noastră şi nu numai în această situatie, să evitam formula de genul “da, dar…”, care înseamnă de fapt un “nu”, înseamna dezaprobarea unei acţiuni, gând, simţire a partenerului şi poate duce la scăderea simei de sine şi nevoia de a căuta susţinere şi confirmare în altă parte.
Putem folosi mai des “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut” sau … “te iubesc”
“Cuvinte pozitive, precum “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut”, “perfect”, “absolut” au o putere benefică pentru organism, deoarece asociate cu evenimente frumoase, pot detensiona situaţia şi declanşează senzaţia de securitate şi protecţie a ambilor parteneri. Asta se întâmplă deoarece aceste cuvinte sunt încărcate de energii pozitive, iar mintea noastră reacţionează la ele prin secreţia de endorfine în tot corpul. Dacă la toate acestea, spunem partenerului nostru, din când în când, cu o voce caldă, un “te iubesc” sincer, atunci nu doar îi umplem inima de fericire, dar îi îmbunătăţim sănătatea … la propriu. Cuvintele au puterea extraordinară de a transforma fantastic mecanismele organismului nostru, au putere în plan fizic”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Pe lângă cuvintele de încurajare, obligatorii pentru o relaţie sănătoasă, mai sunt câteva elemente care nu trebuie să lipsească din viaţa de cuplu, precum: timpul acordat partenerului, daruri simbolice, mici servicii şi … mângâierile fizice. “Pentru ca acele cuvinte frumoase pe care le adresăm partenerului nostru de viaţă să rămână vii în conştiinţa lui, trebuie să le acredităm prin fapte. Ne putem face o agenda cu activităţi comune, care ne fac plăcerere amândurora – spre exemplu, mersul în parc, alergatul, mersul la picnic, bowling-ul etc. – şi în fiecare weekend să le punem în practică. De asemenea, micile daruri sau servicii pe care le facem pentru celălalt, precum “spălatul vaselor când iubita este obosită” sau “cumpărarea unui colier drăguţ atunci când nici nu se aşteaptă” pot cântări enorm în economia relaţiei. La toate acestea, nu trebuie să lipsească mângăierile fizice. Acestea sunt înţelese ca o modalitate de a-i comunica partenerului emoţia iubirii”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel