Din cuprinsul articolului
Cuvânt de întărire al Părintelui Visarion Alexa: „Războiul acesta teribil se duce în timpul postului Paștelui. Să dea Domnul să postim pentru pace”.
Parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Militari (București) a devenit cunoscut publicului larg în urma aparțiilor sale în diverse emisiuni TV sau de radio, precum și la podcasturi ale unor oameni de media apreciați. Părintele Visarion Alexa este foarte iubit și apreciat pentru sfaturile sale care ajută multe persoane aflate în impas. Iar multe dintre aceste sfaturi sunt transmise și pe pagina sa de Facebook.
Cuvânt de întărire al Părintelui Visarion Alexa: „Un om care nu se înfrânează riscă să pătimească, să se îmbolnăvească”
„În plin Post al Paștelui, Părintele Visarion Alexa ne îndeamnă la postire de mâncare și de cuvinte urâte, pentru că un om care însă nu se înfrânează (la mâncare, la băutură, la muncă, la somn) riscă să pătimească, să se îmbolnăvească. „Cine nu postește de voie, va posti de nevoie.”, atenționează preotul.
„Omul care nu postește se vede, e dictator cu ceilalți.
Poate ca, în fiecare zi de post, pe lângă profunda devoțiune pe care o facem față de Dumnezeu prin postire și atenție sporită sufletească, ar fi bine să ascultăm și câte un Cuvânt despre post care să așeze în noi nădejde și putere de postire mai departe.
Lumea timpurilor noastre este potrivnică postirii. Majoritatea confesiunilor creștine au scos postul din viața și din cultul respectiv, pentru că au socotit că nu mai este necesar.
Postirea este ca un mers pe sârmă. Dacă ai făcut un pas greșit spre stânga sau spre dreapta, te poți prăbuși.
Dacă exagerezi și pui accentul foarte mult numai pe post, atunci nu te deosebești cu nimic de cei care, în Săptămâna Mare, L-au dus pe Iisus în Ghabata, să fie judecat și n-au vrut să intre ca să nu se spurce dar care, în schimb, L-au dus pe Iisus spre moarte.
Punând accentul doar pe post riști să devii un om formal, un om care și-a pierdut nădejdea sufletească, a obosit și care-i obosește și pe alții.
Există și cealaltă cădere, în care spui: “Nu mai postesc deloc, postul nu contează.”
Un om care însă nu se înfrânează (la mâncare, la băutură, la muncă, la somn) riscă să pătimească, să se îmbolnăvească. “Cine nu postește de voie, va posti de nevoie.”, este o vorbă din sânul Bisericii.
Viața însăși este lăsată de Dumnezeu pentru înfrânare.
Postul trebuie trăit cu nădejdea Învierii. La Bucuria Învierii să te gândești când ți-e greu.
Am un bun prieten care a devenit preot cu ajutorul Domnului și care spune adesea: “Asta nu contează, asta nu contează….” Asta e o ispită “de-a stânga”, să știți. E anarhie. Ba contează! Atât cât să nu te chinui nici tu, nici pe alții.
Că dacă ajungi să postești cu scârbă, cu plictis, cu amăgire, n-ai făcut nimic. Dacă ajungi să postești visând numai mâncăruri, tulburându-te și certându-te cu lumea (auzim uneori la omul ce postește astfel: “Când sunt flămând, sunt nervos!”) , ai pierdut tot sensul postirii”, atrage atenția Visarion Alexa.
„Războiul acesta teribil se duce în timpul postului Paștelui. Să dea Domnul să postim pentru pace”
Părintele Alexa ne dezvăluie comoara adevărată din spatele postirii, a înfrânării și a nevoirii. „Dacă omul va începe însă să postească, să se roage, viața lui se va echilibra”, susține preotul, care a adăugat că „postul deschide ochii, deschide sufletul, mintea”.
„Este important să învățăm cărarea aceasta împărătească. Și știința ne încurajează în acest sens.
Nu minimizati postul, pentru că este o armă neprețuită în lupta cu puterile întunericului.
Cum de unii oameni sunt de neconvins, mă întreb? Oricâtă suferință ar vedea ei rămân împietriți, învârtoșați. Învârtoșarea, pierderea discernământului, dezechilibrul psihic, mental, sufletesc sunt semne clare că omul trăiește stăpânit de o putere demoniacă.
Dacă omul va începe însă să postească, să se roage, viața lui se va echilibra.
Primul semn al vindecării fiind faptul că începe să-i asculte pe ceilalți și să împlinească și dorințele lor, nu doar pe ale sale.
Războiul acesta teribil se duce în timpul postului Paștelui. Să dea Domnul să postim pentru pace.
Pentru pacea noastră, pentru pacea celor din jur și pentru pacea lumii.
Postul deschide ochii, deschide sufletul, mintea. Omul care nu postește se vede, e dictator cu ceilalți.
Postul te ajută să vezi că nu ești tu centrul universului și să te așezi pe cărarea împărătească, îndreptat spre ceilalți, în primul rând.
Domnul să vă binecuvânteze și să vă ajute să aveți un post cu folos!”, este mesajul preotului ortodox român.