Din cuprinsul articolului
Cuspidele zodiilor. Dacă ai trăsături și de la scorpion și de săgetător, de exemplu, înseamnă că te-ai născut pe cuspida. Ce înseamnă acest lucru?
Persoanele născute la granița dintre două zodii, adică în primele sau ultimele cinci zile dintr-o zodie, sunt influențate de ambele zodii, însă doar una dintre ele este cea care guvernează. Aceasta este, de obicei, zodia în care se afla Soarele, în ziua în care te-ai născut.
Iată ce fel de personalitate ai, în funcție de cuspida în care te-ai născut:
Trăieşti pe vârful puterii şi asta înseamnă că nimic nu îţi poate sta în cale. Te-ai născut să fii lider,să conduci,iar inteligenţa Berbecului şi determinarea Taurului sunt două calităţi care te vor ajuta în viitor. Trebuie să ai foarte mare grijă la tentaţiile din jur care îţi pot înşela sufletul.
Atunci când un semn de pământ întâlneşte un semn de aer înseamnă că vei trăi pe vârful energiei,dar şi pe vârful unei furtuni de nisip. Ai capacitatea de a te adapta uşor în orice situaţie,eşti o fire flexibilă şi puternică,din punct de vedere mental. Îţi place să te bucuri de plăcerile vieţii şi să îţi încarci bateriile cu ajutorul oamenilor.
Dacă te-ai născut la graniţa dintre aceste două zodii,trăieşti pe un vârf de magie. Viaţa ta este înconjurată de o aură pozitivă,care te va salva din numeroase situaţii neplăcute şi îţi va purta noroc. Deşi ai tendinţa să devii uneori mult prea emoţional,chiar depresiv,îţi place să împarţi cu cei din jur şi pui suflet în tot ceea ce faci. Uneori,rişti să fii dezamăgit în dragoste.
Este o combinaţie dificilă deoarece vei trăi sub semnul expunerii. Deşi eşti o fire extrem de muncitoare,ambiţioasă şi onestă,tendinţa de a critica şi de a manipula te pot transforma ca om. Ai foarte mare grijă cum le vorbeşti celor din jur deoarece te pot exclude din cercul lor de prieteni. Uneori,poţi părea un om arogant.
Dacă te-ai născut între aceste două semne zodiacale,poţi sta liniştit,căci vei trăi sub semnul frumuseţii. Energiile de la cele două zodii se îmbină armonios şi te face o persoană intelectuală,creativă şi plină de entuziasm. Eşti un om frumos la chip,dar şi la suflet,cu un simţ estetic dezvoltat. Reuşeşti să îi atragi pe cei din jur,dar ai grijă să nu pui foarte mult accent pe lucrurile materiale,care îţi pot altera calităţile.
Eşti guvernat de două planete,Venus şi Pluto,care îţi dau un aer intelectual şi şarmant. Deşi ai o personalitate complexă,ai tendinţa să devii o persoană arogantă şi insişti să faci totul după bunul plac. Trăieşti pe vârful dramei şi al criticii,aşa că nu te fereşti să spui verde în faţă persoanelor care te deranjează. Vei ajunge acolo unde ţi-ai propus,dar vei fi nevoită să faci şi compromisuri.
Trăieşti pe vârful revoluţiei aşa că eşti o fire care se revoltă din şi pentru orice.Personalitateata mult prea rebelă îi face pe ceilalţi să te dea la o parte sau să te considere o persoană ciudată. Eşti guvernat de Marte şi Jupiter,ceea ce arată că îţi place nonconformismul şi trăieşti după propriile tale reguli. În viaţa de zi cu zi,dai dovadă de curaj,isteţime şi simţul umorului.
Trăieşti pe vârful profeţiilor şi asta arată că mintea ta se îndreaptă către meditaţie şi filosofie. Eşti o personalitate vizionară,un om care vrea să atingă succesul,dar mai ales înţelepciunea. Eşti o fire norocoasă,optimistă,un model demn de urmat pentru ceilalţi. Cu bune şi cu rele,încerci să faci faţă tuturor provocărilor la care eşti expus.
Ce se întâmplă atunci când combini energia raţionalului Capricorn cu excentricitatea Vărsătorului? Devii o persoană aparte. Dacă te-ai născut la graniţa dintre cele două zodii,înseamnă că trăieşti pe vârful misteruluişi al imaginaţiei,aşa că viaţa îţi va fi plină de surprize. Îţi place să întreţii atmosfera şi intri uşor în conversaţii care îţi stimulează intelectul. De aceea,indiferent de cât munceşti în îndeplinirea viselor,nu te vei plictisi. Deşi în carieră vei avea numeroase avantaje,pe plan amoros,îţi va fi greu să te îndrăgosteşti şi să îţi arăţi sentimentele.
Dacă ai câte puţin din Vărsător,dar şi câte puţin din Peşti înseamnă că trăieşti pe vârful sensibilităţii. Eşti o fire spirituală,artistică,prietenoasă,care iubeşte pacea şi armonia din jur. Firea ta idealistă îi inspiră pe ceilalţi deoarece eşti mereu preocupată de cum să faci lumea mai bună. Uneori,ai tendinţa să te izolezi din cauza timidităţii şi să evadezi în propriul tău univers.
Dacă ziua ta de naştere combină energia din visătorul Peşti cu impulsivul Berbec,şansele ca să reuşeşti tot ce ţi-ai propus în viaţă sunt extrem de mari. Eşti o fire care se bazează pe instinct,foarte nerăbdătoare şi foarte directă. Îţi place să spui lucrurilor pe nume şi să devii un om mai bun cu fiecare ocazie. De aceea,trăieşti pe vârful renaşterii,pentru că eşti în stare să devii o pasăre Pheonix din propria ta cenuşă. Încearcă,totuşi,să lucrezi la nerăbdarea ta şi la capacitatea de a stabili relaţii cu oamenii din jur.
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…