Sari la conținut

Curtea Constituțională amână decizia referitoare la alegerile prezidențiale

alegeri 2024
Sursă foto: Infoactual
Alegeri 2024

Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru luni, 2 decembrie, ședința în care va soluția cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit unor surse, instanţa constituţională aşteaptă finalizarea renumărării votului.

Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule. Curtea Constituţională a transmis într-un comunicat că judecătorii constituţionali, după ce au examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie formulată de Cristian Vasile Terheş, cu unanimitate de voturi, au dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.

Sursă foto: Cristian Terhes Facebook

De asemenea, s-a dispus înaintarea către CCR a rezultatelor reverificării şi renumărării de către Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR urmează să se pronunţe în ceea ce priveşte validarea rezultatului din primul tur de scrutin.

Pe 29 noiembrie ar fi trebuit să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care ar fi trebuit să aibă loc pe 8 decembrie.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel