Din cuprinsul articolului
În România, „curentul” este cauza principală pentru diferite afecțiuni și simptome. Totuși, la nivel mondial, această teamă nu are o explicație științifică. Dimpotrivă, în Occident, medicii le recomandă oamenilor să aerisească spațiile închise cât mai des posibil, pentru a igieniza încăperile și pentru a elimina acumularea de microbi prezenți în aer. Este „curentul” doar un mit, sau are acesta o explicație științifică? Ce se întâmplă dacă stai în curent?
În Occident, specialiștii sunt de părere că spațiile închise, neaerisite, favorizează apariția bolilor. În România, însă, situația este diferită. Românii se tem de „curent” și consideră că acesta este factorul care duce la apariția multor boli. Care este realitatea despre curenții de aer și ce se întâmplă dacă stai în curent?
În contextul pandemic actual, aerisirea frecventă a spațiilor este esențială pentru reducerea riscului de răspândire a noului coronavirus. Totuși, acest lucru intră în contradicție cu mentalitatea românilor despre mult temutul curent.
Mihail Pautov, medic de chirurgie generală, explică în exclusivitate pentru Digi 24 cum acesta poate avea o explicație științifică și poate fi responsabil pentru agravarea unor afecțiuni. Totuși, curentul acționează mai mult asupra unor boli prezente deja în organism. Astfel, el nu poate provoca afecțiuni noi, însă le poate activa, într-o oarecare măsură, pe cele care există deja în corp.
Cum poate afecta acesta organismul?
„Scăderea temperaturii organismului cu 1,5 grade Celsius, deci dacă scădem, în orice zonă, temperatura cu 1,5 grade Celsius, replicarea virală și bacteriană în zona aceea crește. Și există o explicație logică pentru asta. Există o temperatură ideală la care virusurile și bacteriile cresc și fac culturi și aceea este 33 de grade Celsius”, explică Mihail Pautov.
Cum activează curentul afecțiunile preexistente?
„Vă dau exemplul unui om care vine la stomatolog cu măseaua umflată și se plânge că l-a tras curentul. Nu curentul este cauza directă a acelei măsele umflate. Acea măsea n-a fost bine îngrijită, acei dinți n-au fost corect spălați, n-a fost la stomatolog, are o carie, are un început de infecție în zona respectivă și dacă merge cu trenul și-l trage timp de o jumătate de oră curentul, acela este factorul predispozant, să spunem, care face ca temperatura în măseaua respectivă să scadă și se formează un abces.
Din păcate, omul nostru are dreptate: l-a tras curentul și are un abces din cauza acelui curent, dar bineînțeles, cu o predispoziție inițială”, adaugă medicul.
Astfel, curentul are o explicație științifică, însă trebuie subliniat faptul că acesta nu are capacitatea de a dezvolta afecțiuni noi. Poate activa doar unele predispoziții inițiale, prezente în organism.