Din cuprinsul articolului
Curăță căile respiratorii. Pentru a se adapta la temperaturile scăzute şi la variaţiile presiunii atmosferice, organismul face eforturi de adaptare, cele mai afectate fiind aparatul respirator, digestiv (intestinul gros), pielea, dar şi latura emoţională. Dovadă stă avalanşa de cazuri de viroze respiratorii, tulburări intestinale, erupţii pe piele (în special herpes) sau depresii, din această perioadă.
Propolisul, bun în tratarea tusei şi a diareei
Specialiştii în medicina naturistă recomandă o serie de leacuri care previn bolile de sezon. De exemplu, pentru protejarea aparatului respirator, Asociaţia Română de Homeopatie indică preparate pe bază de muguri de alun, măceş şi fag, care reglează imunitatea şi au acţiune antispastică fără a ataca ficatul. Dacă tusea persistă, puteţi încerca siropul de napi fierţi cu puţină miere sau cunoscutul ceai din foi de ceapă. Tot pentru calmarea tusei, se iau zece cepe şi o căpăţână de usturoi, se fierb într-un litru de lapte, apoi se adaugă miere. Se administrează o linguriţă din preparat din oră în oră, mai multe zile.
Compresele cu felii de cartofi cruzi pe frunte alungă durerile de cap, asociate răcelilor. Dacă migrenele nu cedează, se poate bea suc de cartofi cruzi (un sfert de pahar de trei ori pe zi). De departe, produsele stupului se numără printre cele mai bune remedii naturale de stimulare a imunităţii, dezinfectare a căilor respiratorii şi chiar de combatere a diareei. O cură presupune administrarea zilnică a 3 linguriţe de propolis sau o linguriţă de lăptişor de matcă cu 3 linguriţe de miere.
Pentru afecţiuni ale intestinului, medicii recomandă suplimente cu afin, merişor şi genţiană, infuzie de coada-şoricelului (recomandată chiar şi pentru sugari) şi uleiul volatil de cimbru (se găseşte la plafar)- 3-4 picături pe zi.
Plimbări în natură şi alimente integrale
Depresia, o altă problemă cu care ne confruntăm când temperaturile scad şi lumina solară este mai slabă, poate fi prevenită sau tratată printr-o alimentaţie bogată în carbohidraţi buni (paste integrale, orez brun, pâine neagră, ciocolată amăruie, fructe etc.) şi o hidratare optimă. Psihologii recomandă, de asemenea, cât mai multe plimbări în aer liber în această perioadă şi distracţii diversificate seara.
Răcelile şi gripele, acneea, bolile hepatice, dar şi cele cardiace se pot trata cu succes cu ajutorul produselor care conţin miere.
Mierea este un adjuvant excelent în tratamentul afecţiunile respiratorii, dar şi în cele hepatice, cardiace ori pentru cicatrizarea unor semne care apar din cauza acneei, susţin specialiştii în medicina complementară.
Curăță căile respiratorii. Aerosoli cu miere pentru răceli
Manifestările răcelilor, cum ar fi nasul înfundat, răspund destul de bine la inhalaţiile cu miere, care trebuie dizolvată în apă fierbinte. „Substanţa volatilă, uleiurile şi flavonoizii vor desfunda căile respiratorii. La această compoziţie puteţi adăuga o linguriţă de tinctură de propolis”, recomandă doctor biochimist Cristina Mateescu, de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Bucureşti.
Tot pentru eliberarea căilor respiratorii specialistul recomandă mierea de tei ca îndulcitor în ceai. Atenţie însă că ceaiul trebuie să fie călduţ, aproape la temperatura camerei pentru a nu distruge elementele benefice ale mierii. „Dacă punem miere într-o băutură caldă efectul e relaxant, liniştitor şi de aceea se recomandă la culcare, când avem insomnii”, explică doctorul biochimist Cristina Mateescu. Tot ea recomandă mierea de salcâm pentru înlăturarea febrei.
În cazul afecţiunilor hepatice, ficatul are nevoie de un regim hiperglucidic, vitamine şi proteine, iar studiile arată că mierea acţionează la nivelul aparatului digestiv, ajutând la asimilarea alimentelor. Mierea e utilă şi pentru problemele intestinale cronice precum constipaţia sau ulcerul duodenal. „Mierea e elementul dulce care hrăneşte celula hepatică şi e bine ca aceia care suferă de boli hepatice să înlocuiască zahărul din alimentaţie cu miere”, recomandă specialistul în apicultură Cristina Mateescu.
Indicată cardiacilor fără diabet
Dacă boala nu e asociată cu diabet, mierea e bună şi pentru cardiaci, fiind un excelent tonic pentru muşchiul cardiac. Chiar şi o palpitaţie uşoară se linişteşte cu o linguriţă de miere dizolvată într-un pahar cu apă. În cazul diabeticilor, medicii recomandă mierea de salcâm. „E bună o linguriţă de miere după ce bolnavii insulino-dependenţi îşi administrează doza de insulină şi li se declanşează acea hipoglicemie care îi obligă să mănânce imediat”, spune Cristina Mateescu.
Polen, propolis şi miere pentru cicatricile lăsate de acnee
Mierea se mai poate folosi şi pentru tratarea acneei. „Se pot face măşti doar cu miere sau cu miere şi polen în care să se pună şi o picătură de propolis. Cel mai bun în tratarea acneei e însă propolisul, care lasă faţa curată, fără cicatrici”, mai spune Cristina Mateescu. Datorită conţinutului de flavonoizi, mierea are efect antibacterian, ea fiind recomandată şi în tratamentul posttraumatic al rănilor şi postchirurgical.„Aplicată în strat gros, mierea previne suprainfectarea rănilor, accelerează regenerarea ţesuturilor afectate şi favorizează cicatrizarea”, spune Cristina Mateescu. Pe de altă parte, medicii dermatologi ezită să trateze rănile deschise cu miere. „Noi nu recomandăm aplicarea mierii pe orice fel de rană, dar folosim produse farmaceutice extrase din miere”, explică Mihaela Leventer, medic dermatolog la clinica Dermastyle, din Bucureşti.Specialiştii în apicultură recomandă părinţilor să nu dea copiilor sub un an miere, fiindcă există riscul să le afecteze sănătatea.