Strugurii au reprezentat, încă din cele mai vechi timpuri, un element foarte important în alimentația omului. Mai mult decât atât, unii medici renumiți ai Antichității, precum Hipocrate, îi recomandau ca medicament împotriva frigurilor și anginei, iar romanii îi foloseau pentru detoxifierea organismului.
Dintre vitaminele care se găsesc în struguri predomină vitamina C (acidul ascorbic), cu 4-6 mg/100g, urmată de vitamina PP; B6 (piridoxina); acidul pantotenic; B1 (tiamina); B2 (riboflavina) etc. Toate acestea contribuie la valoarea alimentară, dar și la cea terapeutică a strugurilor.
De asemenea, strugurii de masă dispun de cantități mari de substanțe minerale, dintre care predomină potasiul, cu o concentrație mai mare la strugurii negri (320 mg/100 g) față de cei albi (250 mg/100 g). Acesta este urmat de fosfor (cu aprox. 16 mg/100 g la strugurii negri și 22 mg/100 g la cei albi), apoi de calciu, sulf, magneziu, sodiu, fier, zinc, cupru, clor etc. Conținutul strugurilor în săruri minerale, vitamine și apă, aportul sporit de potasiu și foarte scăzut de sodiu și de proteine contribuie la creșterea cantității de urină, la dispariția edemelor, strugurii și mustul fiind, astfel, indicați în bolile de rinichi.
Strugurii se recomandă în dietele persoanelor care suferă de obezitate, pentru că, în cantități nu foarte mari, conferă senzația de sațietate, asigurând, totodată, aportul necesar de vitamine, minerale, au efect diuretic și detoxifiant. Acestor persoane li se recomandă ca două zile din 10 să consume, în exclusivitate, struguri în cantitate de 1,2 kg/zi.
Strugurii și mustul sunt recomandați în afecțiunile hepatice, ca stimulator și protector al celulei hepatice. Ajută la neutralizarea toxinelor de către ficat, stimulează activitatea acestuia și contribuie, astfel, la detoxifierea organismului. Asigurând o protecție antioxidantă importantă, consumul lor este asociat cu reducerea bolilor cardiovasculare și a cancerelor. Fibrele alimentare prezente și în struguri reduc timpul de tranzitare a tubului digestiv, diminuând, astfel, durata de contact a substanțelor potențial cancerigene cu epiteliul intestinal.
Pe lângă introducerea strugurilor în alimentație, specialiștii recomandă, în unele situații, chiar și o cură de struguri și de must. Aceasta are un rol foarte important în remineralizarea organismului, prin sporirea rezistenței la oboseala fizică și nervoasă. Cura de struguri trebuie să fie exclusiv pe bază de struguri albi și negri, fără a consuma niciun alt aliment. Se recomandă, însă, pregătirea organismului înainte de începerea acestei cure. Astfel, cu două zile înainte, se va adopta o alimentație hipotoxică, bazată numai pe fructe și legume, fie proaspete, fie sub formă de sucuri, mai puțin preparate, repartizate în 5 mese pe zi. Durata ideală a unei cure de struguri este de 10 zile, aceasta putând fi urmată până la 3 săptămâni, doar în primele 4 zile ale fiecărei săptămâni. Spălarea abundentă a strugurilor sub un jet puternic de apă este obligatorie, pentru îndepărtarea reziduurilor de substanțe folosite pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, a prafului, a unor toxine etc. De asemenea, pe toată durata curei trebuie folosiți numai struguri ajunși la maturitatea deplină, care întrunesc maximum de însușiri calitative. Se recomandă consumul a 1-2 kg/zi și o bună masticație a boabelor. De asemenea, după încheierea curei, se revine progresiv la alimentația obișnuită, prin adoptarea, din nou, a unui regim bazat pe fructe și legume, asemănător cu cel adoptat înainte de începerea curei.
Pe durata curei, se consumă exclusiv struguri și must, repartizați în 5 mese pe zi. Un exemplu pentru o astfel de cură poate consta în: o cană de must proaspăt dimineața, pe stomacul gol; struguri la micul dejun și la gustarea de dimineață; la prânz — must și struguri; la gustarea de după amiază — struguri, iar seara must proaspăt și struguri. Pentru persoanele obeze se recomandă doar consumul de struguri, de două ori pe săptămână și 100 ml/zi de must din struguri care nu au ajuns la maturitatea deplină. Cura de struguri este contraindicată persoanelor care suferă de ulcer gastric sau de diabet. Orice persoană, însă, care dorește să urmeze această cură, trebuie să o facă doar la recomandarea medicului și să stabilească o conduită personalizată a dietei împreună cu acesta.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…