Din cuprinsul articolului
Cupola de foc va cuprinde iar România. Masa de aer tropical dinspre nordul Africii rămâne cantonată în zona de sud-sud-est a Europei, inclusiv în zona țării noastre, potrivit Elena Mateescu.
„Luni putem să vorbim de ziua cea mai caldă, pentru că deja începând de luni, în sudul extrem acolo unde ne așteptăm la temperaturi de până la 38° la nivelul maximelor la umbră”, spune șefa ANM.
Elena Mateescu spune că este o vară a extremelor. Cupola de foc va pune din nou stăpânire peste România. Se așteaptă temperaturi record, cele mai ridicate până în acest moment al anului, iar Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de caniculă și disconfort termic ridicat pentru cea mai mare parte din țară.
Avertizare de caniculă, inclusiv în Capitală
„Dacă începând de astăzi până duminică vorbim deja de o informare meteorologică ce vizează în special zonele din sudul și sud-estul țării, unde vom avea temperaturi de 35 și 36° la umbră, posibil izolat în sudul extrem, chiar 37 și chiar și în partea de vest, sud-vest a țării, temperaturi apropiate de 34°, fac să resimțim peste 35°.
Masa de aer tropical dinspre nordul Africii rămâne cantonată în zona de sud-sud-est a Europei, inclusiv în zona țării noastre, cel puțin așa cum arată datele până la acest moment.
Până spre sfârșitul lunii august și dacă vorbim de temperaturi 35 și 36, izolat 37 luni deja 38° în sudul extrem, inclusiv în capitală, luni 37-38° vorbim de acel ITU indicele temperatură-umezeală care înseamnă intensificare a valului de căldură și faptul că vom avea temperaturi de 35 până la 38°.
Nu sunt valori extreme, cum am avut 42° în iulie, dar ceea ce este semnificativ, ar trebui să menționăm durata acestui interval în care vom vorbi începând de astăzi până spre sfârșitul lunii august, adică 17 august până în data de 31 august.
Două săptămâni așa o să ținem, nu coduri roșii, dar ne încadrăm în ceea ce înseamnă vreme caniculară. Resimțim, așa cum am resimțit și astăzi, posibil 39°C în partea de sud-sud-est a țării. Vin și precipitații, însă arealul acestora este unul nesemnificativ comparativ cu ceea ce am avut.
Observăm în special zona de munte și în special regiunile intracarpatice, unde este posibil să mai avem în următoarele zile averse locale, dar ulterior acestea sunt specifice datei perioadei în care ne aflăm.
Ce este semnificativ, însă absența acestora timp de două săptămâni începând de acum înainte va accentua starea de secetă în partea de sud și sud-est a țării, adică Câmpia Română, Câmpia Română, Câmpia Moldovei, nu în ultimul rând Dobrogea, aș menționa aici și Bărăganul, pentru că vorbim la acest moment de secetă pedologică extrem puternică în această parte a țării și observăm deja animația precipitațiilor în care vom mai avea câteva zile, după care acestea lipsesc aproape cu desăvârșire. Este o vară a extremelor”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.