Categories: Ştiri sănătate

Cuplurile infertile ar putea beneficia de tratament decontat de stat pentru procedura de fertilizare in vitro. Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii beneficiari?

În Parlament a fost depus un proiect de lege prin care se prevede decontarea serviciilor privind procedurile de inseminare artificială şi de fertilizare in vitro de către stat. Inițiatorul proiectului este deputatul USR Cristina Rizea.

„Statul român asigură persoanelor infertile asigurate, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, servicii medicale de reproducere umană asistată, având ca scop stimularea şi creşterea natalităţii prin asigurarea de către stat a unor proceduri şi tratamente de fertilizare în vitro şi de inseminare artificială”, prevede proiectul.

Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii beneficiari?

Beneficiarii serviciilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulativ:

  • să fie parte a unui cuplu infertil sau să fie o femeie infertilă singură;
  • cu cel puţin 12 luni înainte de data efectuării primei proceduri medicale decontate, ambii membri ai cuplului infertil sau femeia infertilă singură, după caz, să aibă calitatea de asiguraţi în conformitate cu prevederile art. 222 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
  • să aibă o indicaţie terapeutică pentru efectuarea unei proceduri de reproducere umană asistată medical.

În cazul femeii din cuplu sau în cazul femeii infertile singure, după caz, aceasta trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:

  • la momentul efectuării primei proceduri decontate, vârsta să fie cuprinsă între 24 şi 40 de ani;
    în cazul femeii cu vârsta de peste 35 de ani, rezerva ovariană să fie în limite normale, probată prin valoarea AMH > 1 ng/ml;
  • indiferent de vârsta femeii, indicele de masă corporală al acesteia să fie între 20 şi 30.

Pot beneficia de serviciile prevăzute şi persoanele care fac parte dintr-un cuplu care nu este autolog, precum şi persoanele care au deja copii concepuţi pe cale naturală sau asistată medical, mai prevede proiectul.

Decontarea acestor servicii medicale va începe cu data de 1 ianuarie a anului următor intrării în vigoare a prezentei legi.

„Este un proiect la care visez de 15 ani, când nu aveam nicio legătură cu viaţa politică şi visez la acest proiect pentru că acum 15 ani m-am lovit personal de această problemă, a trebuit să apelez la aceste proceduri de fertilizare in vitro şi dacă eu am avut norocul de a-mi permite la momentul respectiv să apelez la acele proceduri, cunosc foarte multe persoane, foarte multe cupluri care nu-şi pot permite din punct de vedere financiar să apeleze la fertilizarea in vitro. Suntem într-un moment în care natalitatea, atât la nivel naţional, cât şi european, este în continuă scădere şi statul trebuie să acţioneze proactiv, să vină în sprijinul oamenilor care îşi doresc să facă copii şi nu pot să facă natural, fără aceste proceduri medicale. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care un cuplu din 5 are probleme de infertilitate. Chiar dacă acesta este încă un subiect tabu şi foarte multe femei nu doresc să vorbească despre subiectul respectiv, asta este situaţia şi noi trebuie să facem ceva, aşa cum fac şi alte ţări europene, să venim în sprijinul cetăţenilor pentru a-i ajuta să ajungă în îndeplinirea dorinţei de a avea un copil”, a declarat deputatul Cristina Rizea.

Recent Posts

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

9 minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

39 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

o oră ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

o oră ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

o oră ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

2 ore ago

Citeste si: