Sari la conținut

Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică. Zeița de la Montreal, mesaj pentru micuțele gimnaste

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică. Peste 80 de gimnaste din România vor particpa în cadrul concursului, fix în sala în care s-a antrenat Zeița de la Montreal.

Pentru că nu a putut să participe la eveniment, Nadia Comăneci le-a transmis un mesaj micuțelor gimnaste.

„Îmi pare rău că nu pot fi astăzi împreună cu voi, în sală, dar sunt cu gândul și sufletul alături de fiecare. Felicitări tuturor pentru pasiunea și implicarea în antrenamentele și competițiile de gimnastică!

Mulțumesc antrenorilor și părinților că vă susțin în visul vostru și mulțumesc vouă, micuțe campioane, pentru că faceți onoare sportului românesc!

Vă doresc să urcați pe prima treaptă a podiumului la campionate europene și mondiale și chiar la Olimpiadă, să fiți viitoarele zeițe ale gimnasticii mondiale, să fiți mai bune și mai renumite decât Zeița de la Montreal!

Sunt foarte mândră de voi și mă simt onorată ca, prin Cupa ”Nadia Comăneci” de la Onești, să fiu parte din povestea voastră de succes!”, a spus Nadia Comăneci.

Mesajul lui Eduard Novak

La concurs participă și Ministrul Sportului, Eduard Novak.

„Vă mulțumesc că pot să fiu aici, în această sală, în care poți să simți spiritul Nadia Comăneci, și sper ca acest spirit să vă pătrundă și să aveți motivație de a deveni campioni, să nu uitați ce rezultate s-au obținut în această sală, și câtă mândrie s-a transmis.

În această sală Nadia Comăneci a reușit să pună România pe harta lumii și a reușit să promoveze România în toată lumea gimnastica, după părerea mea nu e doar a federației sau a ministerului, gimnastica este a României și trebuie să audă toți primarii din această țară că gimnastica trebuie sprijinită, pentru că gimnastica a promovat România, și de aceea trebuie să fie o idee, o ideologie, de importanță națională și o să militez pentru asta, să ajungă la urechile tuturor politicienilor, să pună osul, pentru ca gimnastica să fie iarăși ce a fost.

Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică

Probabil astăzi sunt vremuri grele, dar speranța, atitudinea vor face diferența. Noi suntem aici și vă oferim tot sprijinul nostru și vă asigur de toată deschiderea sprijinul meu, oriunde o să merg o să sprijin gimnastica și o să implic pe toată lumea să fie alături de acest sport minunat. Să aveți încredere că o să fie bine.

Cu cât mai mulți simțim acest lucru și o să fim devotați acestui sport, cu atât mai mulți vom atrage spre acest sport.

Ridicați-vă acum, că ați reușit atât de mulți ani să reprezentați această țară prin gimnastică, și dacă o să fim mândri de acest sport și o să avem atitudine, sunt sigur că din ce în ce mai multă lume o să creadă în acest sport. Vă mulțumesc și să câștige cei mai buni”, a spus Eduard Novak.

Peste 80 de sportive din toată țara au pășit astăzi în sala de gimnastă din Onești care îi poartă numele Zeiței de la Montreal.

Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică a ajuns la cea de-a VIII-a. Concursul este organizat de Fundația ”Nadia Comăneci” și Clubul Sportiv Municipal Onești, cu sprijinul Primăriei Onești, potrivit EVZ.

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel