Categories: Ştiri sănătate

Cunoscut deputat: „Bătaie de joc, sfidare și teroare. Așa vor autoritățile să ne scoată din criza sanitară”. Acuzații dure!

Deputatul de Botoșani, Roxana Țurcanu, lansează un atac dur la adresa guvernanților, care în plină criză sanitară, doar îngrădesc drepturile și libertățile oamenilor, dar nu iau o decizie coerentă de a gestiona criza.

„Prelungiți termenul de depunere a cererilor pentru ajutoarele la încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie! Asigurați-vă că toți cetățenii vulnerabili sunt protejați în mod real, nu doar în textul de lege!

E limpede pentru toată lumea că termenul de 20 noiembrie nu poate fi respectat nici dacă românii ar merge azi să se vaccineze, pentru că tot ar trebui să aștepte 20 zile până la rapel și alte 10 zile până la finalizarea schemei complete de vaccinare, ca să aibă acces în primării, oficii poștale și trezorerii, și să depună cererile pentru subvenții.

Bătaie de joc, sfidare și teroare. Așa vor autoritățile să ne scoată din criza sanitară, iar rezultatul e unul previzibil: în loc să țintească virusul ucigaș, fac ferfeniță drepturi și libertăți cetățenești și jupoaie încrederea românilor în stat și în instituțiile sale.

Cele mai dure restricții de până acum, impuse de azi, nu doar că au venit la pachet cu multă confuzie (trebuind să fie și ele clarificate prin altă Hotărâre de guvern!!!), dar i-au lăsat pe români pradă absurdului.

În țara dosarului cu șină, statul vrea ca toți cetățenii lui care nu au certificat verde să interacționeze cu el, cel puțin în următoarea lună, doar online.

Nu contează că printre acești cetățeni sunt și mulți români, în special pensionari, care nu au telefoane inteligente și nici nu știu să le folosească, nu contează că nu au imprimantă cu care să facă dovada pe hârtie a vaccinării, trecerii prin boală sau a testului negativ.

Nu contează că printre acești cetățeni sunt și foarte, foarte mulți locuitori din mediul rural, unii cu toaleta în fundul curții, din comunități mici și izolate, unde n-a ajuns nici picior de campanie de vaccinare.

Nu contează că, tocmai în această perioadă, oamenii trebuiau să depună la primării cererile pentru acordarea ajutorului în baza Legii „consumatorului vulnerabil”, ori că această cerere trebuie însoțită de acte doveditoare, precum adeverința de venit ori certificatul fiscal de la ANAF.

Ce le spune, acum, statul român tuturor acestor persoane? Intrați în primării și în sediile direcțiilor fiscale DOAR cu un certificat verde. Cu alte cuvinte: testați-vă pe banii voștri sau luați-vă adio de la orice subvenție pentru plata curentului, a gazelor, a lemnelor pentru foc!

Ce le mai spune statul român cetățenilor săi? Vă paște suspendarea de la serviciu până la finalizarea schemei complete de vaccinare și concedierea dacă refuzați vaccinarea.

În loc să ia măsuri pentru ca spitalele să asigure tratamente funcționale celor care ajung la ATI, iar farmaciile să aibă stocuri suficiente de medicamente antivirale, autoritățile fac tot ce știu ele mai bine: bagă spaima în oameni, întrețin aceeași stare de confuzie și neîncredere, pentru ca apoi să poată să dea vina pe cetățeni pentru eșecul lor în gestionarea crizei sanitare.

Fiindcă în România, se știe, pandemia nu ucide cât omoară incompetența și indiferența.”

(Comunicat Roxana Țurcanu, Președinte ALDE Botoșani)

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

12 minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

43 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

52 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: