Din cuprinsul articolului
După ce Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii, Guvernul a stabilit printr-o ordonanță modul în care se vor distribui aceste documente pensionarilor.
OUG 89/2024, intrată în vigoare în weekend, stabilește modul în care cei aproape cinci milioane de pensionari ale căror pensii au trecut deja de etapa de evaluare vor primi deciziile de recalculare, informează avocatnet.ro.
După cum stabilește Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, casele teritoriale de pensii emit deciziile pentru recalcularea pensiilor, documentele fiind apoi transmise către subunitățile Poștei Române, care va asigura trimiterea la domiciliul beneficiarilor.
Cel puțin pentru livrările pe teritoriul național, plicurile ce conțin deciziile de recalculare a pensiilor vor fi transmise de poștași direct beneficiarilor, pe bază de semnătură.
În cazul în care nu sunt găsiți acasă, pensionarii care găsesc înștiințarea în cutia poștală vor putea merge, timp de câteva zile, la oficiul poștal de care aparțin (trecut în înștiințare) pentru a-și ridica decizia de recalculare.
Conform noii legi a pensiilor, din toamnă, actualul punct de pensie va fi înlocuit de un punct de referință. După aplicarea noului mod de calcul, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare se vor recalcula, prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință.
Deciziile vor fi emise în două exemplare, unul fiind comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea urmând să fie arhivat la dosarul de pensie.
Potrivit autorităților, “în prezent, există un număr circa 4.900.000 de pensionari ai sistemul public de pensii, care au făcut obiectul etapei premergătoare recalculării, respectiv etapei de evaluare a pensiilor”.
”Compania Națională Poșta Română se va ocupa de acest proces de expediție, dar nu doar de procesul de expediție, pentru că pe plic este și o confirmare de primire, aceste decizii se trimit personal, nu se expediază în cutia poștală, se înmânează personal, este un document confidențial.
În momentul în care avem acest act normativ aprobat și publicat în Monitorul Oficial, putem să începem să tipărim deciziile, să le trimitem către compania Poșta Română, și ulterior Poșta Română să meargă la pensionari și să le înmâneze personal”, a explicat Daniel Baciu, şeful Casei Naţionale de Pensii.
Instituția a anunțat între timp că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi trimise între 15 și 31 august. Această precizare survine în urma discuțiilor din spațiul public privind posibilele scăderi ale pensiilor.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, nu s-a emis încă nicio decizie de recalculare a pensiilor în conformitate cu Legea 360/2023. CNPP menționează că dosarele de pensionare sunt supuse unei verificări periodice de către specialiștii din casele teritoriale de pensii, practică aplicată încă de la implementarea sistemului de pensii, începând cu Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.
„Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023.
Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiștii din casele teritoriale de pensii. Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii (începând Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010).
Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranșă, iar în cazul diminuării sumele se achită eșalonat”, transmite CNPP pe pagina sa de socializare.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…