Din cuprinsul articolului
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că sunt în jur de 1.000 de cazuri de COVID, în România, dar a subliniat că în urma estimărilor, în una sau două săptămâni numărul infectărilor va scădea, iar situaţia va intra în normal.
Rafila a precizat că fiecare unitate sanitară ia măsuri interne privind cazurile de Covid. ”În momentul de faţă, măsurile sunt cele care se iau în mod obişnuit atunci când discutăm despre o boală transmisibilă pe care respiratorie. Fiecare unitate sanitară ia măsuri interne, sunt abilitaţi de lege să ia măsuri interne pentru a limita transmiterea în spital, gruparea pacienţilor în funcţie de situaţie”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii este de părere că în una sau două săptămâni situaţia va reveni la normal, potrivit News.ro. ”În jur de 1.000 de cazuri pe zi avem în momentul de faţă, dar nu discutăm decât de o anumită aglomerare la nivelul unor spitale de boli infecţioase, însă măsurile care se iau şi când e vorba de gripă, de exemplu, sunt similare şi pentru infecţia cu noul coronavirus. Probabil că vom mai avea una-două săptămâni de creştere şi ulterior situaţia va începe să intre în normal”, a precizat Rafila.
Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, dr. Adrian Marinescu, a declarat că în prezent subvariantele noului coronavirus – Eris şi Pirola – sunt întâlnite în Europa, inclusiv în România, şi probabil jumătate dintre noile cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 au legătură cu acestea.
Potrivit medicului infecţionist, nu este demonstrat, cel puţin deocamdată, că aceste două subvariante ale coronavirusului ar avea o virulenţă sporită. „În momentul în care un virus rămâne în circulaţie o perioadă lungă de timp evident că suferă mutaţii.
Cele mai multe sunt mutaţii fără semnificaţie, dar este clar că apar variante sau subvariante. Ce avem în momentul de faţă sunt două subvariante care ţin tot de Omicron şi este vorba despre Eris cu nume de cod EG.5 şi mai este vorba despre Pirola care are nume de cod BA.2.86. Cele două subvariante sunt destul de des întâlnite peste tot, inclusiv în Europa şi în România.
Probabil că spre jumătate dintre noile cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 au o legătură cu aceste subvariante. Nu este nimic de speriat în condiţiile în care nu este demonstrată cel puţin deocamdată o virulenţă sporită. Este o contagiozitate care fără discuţie se potriveşte cu tot ceea ce a însemnat Omicron”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Adrian Marinescu.
Adriana Bahmuțeanu a fost implicată într-un scandal în Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, la mormântul…
Igor Cauciuc este un cunoscut interpret de muzică populară din Republica Moldova, originar din Rîșcani…
Vești bune pentru părinții ai căror copii au nevoie de investigații imagistice medicale în Vestul…
Cazul schimburilor de SMS-uri dintre Ursula von der Leyen și Albert Bourla, CEO al Pfizer,…
Te lupți cu călcâiele crăpate și pielea uscată de pe picioare? Ați dori să aveți…
Grăsimile hidrogenate, cunoscute și ca grăsimi trans, sunt un ingredient frecvent întâlnit în produsele de…