Categories: Ştiri sănătate

Cum vor arăta Sărbătorile de iarnă? Ne spune medicul infecționist Adrian Marinescu!

Medicul Adrian Marinescu a fost prezent la o conferință pe teme medicale, unde a declarat că se așteaptă că valul patru al pandemiei se va mai domoli, iar de sărbători cazurile noi de COVID vor fi tot mai puține. Cu acest prilej, medicul infecționist a subliniat importanța vaccinării, dar și a prezentării la spital în caz de infecție, întrucât tratamentul medical specializat poate salva viața.

„Luna octombrie va fi mai grea. O să începem uşor, uşor să scădem la nivel de cazuri. Mă refer şi la spitalizări şi la paturile de terapie intensivă şi eu cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite”, a transmis medicul, potrivit observatorulph.ro

De asemenea, Adrian Marinescu spune că 94 – 95% dintre pacienţii care ajung la ATI cu forme critice sunt persoane nevaccinate.

„Când cineva este vulnerabil şi are un test pozitiv, are o simptomatologie, trebuie să ajungă la spital să îşi facă o evaluare. Este păcat să ajungă prea târziu. Să ştiţi că toate tratamentele existente în momentul de faţă nu au o mare eficienţă dacă nu sunt administrate la începutul bolii.

Noi vedem în institut lucruri absolut clare, sunt statistici care se văd în plan practic şi vă pot spune că în Terapie Intensivă – şi noi avem cea mai mare terapie intensivă de boli infecţioase din România – 94, 95% dintre cei care ajung acolo cu forme critice sunt persoane nevaccinate.

Dacă ne uităm la statisticile INSP, pe care le putem vedea zilnic, se spune foarte clar. Dintre cei care, din păcate, decedează, procentul este de peste 90%. În orice săptămână ne-am uita între 90 şi 95%. (…)

Să ştiţi că şi vaccinarea în acest moment e importantă, chiar dacă înseamnă o singură doză, avem un grad de protecţie, nu trebuie să ne gândim că este prea târziu. Niciodată nu este prea târziu”, a declarat dr. Marinescu, care a vorbit şi despre situaţia cu care se confruntă Institutul „Matei Balş”.

Situația din fața spitalului prezintă o imagine macabră în care ambulanțele nu încetinesc să sosească, iar oamenii au nevoie de oxigen, viața lor „atârnând de un fir de păr”.

„Am avut momente extrem de grele cum se întâmplă şi acum cu ambulanţe care aşteaptă, practic nu le poţi număra, în faţa camerei de gardă. Marea problemă este că în acele ambulanţe sunt oameni care au nevoie de oxigen, oameni pentru care viaţa atârnă de un fir de păr şi…

Problema pe care mi-o pun este în felul următor: sunt o persoană optimistă, echilibrată, încerc să mă gândesc tot timpul la soluţii, dar recunosc că, în acest moment, sunt extrem de îngrijorat şi mă gândesc la următoarea situaţie – este păcat că am ajuns să fim în punctul în care să pierdem vieţi omeneşti, fiind practic în topul Europei şi mapamondului în condiţiile în care este clar că cei care au o rată de vaccinare crescută”, a afirmat medicul, la cea de-a III-a ediţie a videoconferinţei „Sănătate şi FARMA – Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea„, organizată de Grupul de presă Bursa

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

26 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

57 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: