Din cuprinsul articolului
Vocherele alimentare în valoare de 250 de lei oferite de Ministerul Investițiilor ș Proiectelor Europene prin intermediul proiectului „Sprijin pentru România!”, a anunțat că a finalizat emiterea cardurilor.
Potrivit proiectului, voucherele se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie a acestui an. Peste 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor primi aceste ajutoare în valoare de 250 lei la 2 luni.
„Este un moment de referinţă pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părţilor implicate, reuşim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea şi distribuirea celor 2,5 milioane de carduri.
Sunt bucuros că am depăşit toate dificultăţile, pentru a operaţionaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toţi beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens.
În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Poşta Română şi emitenţii de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflaţi în nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloş, potrivit Adevărul.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.
Cine primeşte voucherele sociale?
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Dacă există persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili, întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Pe de altă parte, informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poştei Române.