Sari la conținut

Cum vede un psiholog român relația dintre Volodimir Zelenski și soția sa: „Doi oameni care ar putea semăna cu părinții multor copii din România”

Cum vede un psiholog român relația dintre Volodimir Zelenski și soția sa. Știrile și comentariile legate de președintele Ucraine, Volodimir Zelenski, și soția sa, Olena, umplu în aceste zile paginile publicațiilor din întreaga lume. În majoritate pozitive, acestea anunță cine sunt, de fapt, Volodimir Zelenski și Olena Zelenski.

Cum vede un psiholog român relația dintre Volodimir Zelenski și soția sa: „Doi oameni care ar putea semăna cu părinții multor copii din România”

Este de aplaudat faptul că Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, țara invadată de Rusia lui Vladimir Putin, și soția acestuia nu au decis să plece din capitala Kiev, în ciuda faptului că este considerat ținta numărul unu a agresorilor.

Asta dovedește că înainte de funcția pe care o dobândește, Volodimir Zelenski este un om normal, un familist convins și un tată devotat.

Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, expert național și formator de opinie în sănătate relațională, consideră că povestea cuplului Volodymyr Zelenskyy și Olena Zelenska ar trebui cunoscută de copii pentru că se asemănă, în mute situații cu cea a multor părinți români.

Gáspár György: „O lume întreagă este uimită de curajul și forța acestui bărbat”

„Copiii au dreptul să cunoască și povești reale de viață, așa cum este povestea cuplului Volodymyr Zelenskyy și Olena Zelenska; doi oameni care ar putea semăna, pe alocuri, cu părinții multor copii din România.

Ambii au 44 de ani, sunt căsătoriți de 19 ani și au doi copii, Aleksandra și Kiril. Volodymyr s-a născut într-o familie de evrei, vorbind ca primă limbă rusa, dar este fluent și în ucraineană și engleză. Tatăl lui fiind profesor la departamentul de cibernetică și mama sa a activat în domeniul ingineriei. Bunicul lui Volodymyr a fost în Armata Roșie și mare parte din familia acestuia s-a prăpădit în timpul Holocaustului.

Înainte de școala primară, Volodymyr a trăit pentru mai mulți ani în Mongolia. La 16 ani, după un examen de limbă engleză, câștigă o bursă de studii în Israel, dar tatăl nu-i dă voie să plece. Într-un final, ajunge să studieze dreptul și să își facă o carieră în actorie. Într-unul dintre serialele sale de mare succes, joacă rolul unui profesor, care din întâmplare ajunge președintele Ucrainei.

În 2019, rolul său din film se transformă în realitate, Volodymyr devenind astfel al șaselea președinte al țării cu 44 de milioane de locuitori“, spune psihologul.

György: „Să sperăm că povestea Volodymyr – Olena nu se va opri aici“

„În 2003 se căsătorește cu Olena, după opt ani de relație. Întâmplarea face ca, deși ei au fost colegi de școală, nu se cunoșteau.

Olena este de profesie arhitectă și o scenaristă de mare succes. Odată cu dobândirea statului de prima doamnă a țării și-a propus să facă o reformă pe partea de nutriție în școlile Ucrainei, dar și să promoveze limba țării la nivel internațional. În 2019 a fost inclusă în top 100 cei mai influenți oameni ai Ucrainei, de către publicația Focus.

Din data de 24 februarie 2022, o lume întreagă este uimită de curajul și forța acestui bărbat de 1.70 cm și de puterea femeii care luptă pentru o viață mai bună. Să sperăm că povestea Volodymyr – Olena nu se va opri aici și vom putea să le povestim copiilor multe alte fapte îndrăznețe din istoria lor de viață!“, conchide Gáspár György.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel