Sari la conținut

Cum vă pot ajuta condimentele să preveniți accidentul vascular cerebral și infarctul

Potrivit Centului American pentru Prevenția și Controlul Bolilor (U.S. Centers for Disease Control and Prevention –CDC-), majoritatea oamenilor consumă prea mult sodiu iar acest lucru le crește riscul de hipertensiune, infarct și accident vascular cerebral. Principala sursă de sodiu din alimente şi băuturi este sarea.
Condimentele şi ierburile aromate ajută la reducerea consumului de sare, iar persoanele care iau lecţii de gătit şi învaţă cum să condimenteze corect alimentele au mai multe şanse de reuşită în acest demers, au descoperit cercetătorii americani.

Într-un nou studiu, efectuat la Universitatea San Diego din California, 55 de voluntari au urmat o dietă săracă în sodiu, timp de patru săptămâni, alimentele şi băuturile fiind asigurate de cercetători.
În a doua etapă a studiului, jumătate dintre voluntari au luat lecţii de gătit, în cadrul unui „grup de intervenţie comportamentală”, cu durata de 20 de săptămâni, al căror scop era reducerea consumului zilnic de sodiu la 1,5 grame, prin utilizarea condimentelor şi ierburilor aromatice.

Restul voluntarilor au redus consumul de sare pe cont propriu.

Peste 60% dintre participanţii la studiu sufereau de hipertensiune arterială, iar aproape o cincime aveau diabet şi sufereau de obezitate.

Voluntarii care au participat la a doua etapă a studiului, bazată pe lecţii de gătit, au consumat, în medie, cu 966 de miligrame de sodiu mai puţin decât voluntarii care nu au beneficiat de aceste cursuri.

Cheryl Anderson, coordonatoarea studiului şi profesor asociat la Departamentul de familie şi medicină preventivă la Universitatea San Diego, a spus că persoanele care au învăţat să gătească în acest mod diferit au reuşit să deţină controlul asupra dietelor pe care le urmau.

„Persoanele din gupul de intervenţie au învăţat strategii de rezolvare a problemelor, cum să gătească tot felul de reţete pe bază de ierburi şi condimente, modul în care cultura influenţează alegerea condimentelor, cum să ţină dieta sub control şi să depăşească blocajele asociate cu schimbarea dietei, cum să aleagă şi să comande mâncarea când merg la restaurant şi cum să adopte o dietă săracă în sodiu pentru totdeauna”, a explicat Cheryl Anderson.

Cercetătorii nu au pus accentul pe anumite mirodenii, ci i-au încurajat pe participanţi să încerce diferite combinaţii, pentru a descoperi ce anume le place mai mult.

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel