Medicii susţin că din ce în ce mai mulţi tineri suferă de sindrom de colon iritabil. „Una din trei persoane suferă de această boală“, precizează medicul gastroenterolog Alina Popescu. Tulburările de tranzit intestinal la tineri apar din cauza alimentaţiei bogate în E-uri, fast-foodului, meselor luate o dată pe zi, excesului de cafea, băuturilor carbogazoase şi stresului.
„Se întâmplă în special în cazul persoanelor hipersensibile. Tulburările sistemului nervos dereglează şi mecanismul de funcţionare al intestinelor“, explică medicul Alina Popescu.
Simptome: dureri de burtă, diaree sau constipaţie
Sindromul de colon iritabil se manifestă prin dureri de burtă, constipaţie, balonare, diaree, scaune însoţite de sângerare. „La medic vin în special cei cu un status socio-economic ridicat, deoarece ei sunt mai atenţi la ce se întâmplă cu organismul lor şi percep mai bine aceste tulburări“, a observat dr. Alina Popescu.
Tulburările de tranzit şi cancerul de colon
Tratamentul acestor afecţiuni constă în administrarea de medicamente antispastice, miorelaxante şi medicamente care pot regla motilitatea intestinală.
Cei care au tulburări de tranzit intestinal trebuie să verifice, prin investigaţii specifice, dacă nu suferă de o boală inflamatorie ori de un cancer la colon, mai recomandă specialiştii.
Asta pentru că sindromul de colon iritabil are simptome asemănătoare cu cele ale cancerului de colon, dar şi cu boala celiacă (intoleranţă la glutenul din grâu, secară, ovăz) ori rectocolita (afecţiune a intestinului gros).
„Dacă aveţi simptomele menţionate, este recomandat să vă faceţi o colonoscopie şi un examen coproparazitologic, pentru a exclude existenţa altor afecţiuni“, sugerează medicul internist Doru Cristian Gavrilă. Medicii mai spun că sunt feriţi de această afecţiune a colonului cei care au avut o copilărie la ţară şi au intestine mai adaptate la bacterii şi microbi.
RECOMANDĂRI
Reduceţi consumul de Cola, mâncaţi iaurt
Sindromul de colon iritabil este o afecţiune greu de prevenit, deoarece nu se ştiu exact cauzele care provoacă această boală. Medicii spun însă că este bine ca acei afectaţi să acorde o importanţă mai mare alimentaţiei. „Dacă scaunele sunt rapide, recomand pacienţilor să nu mănânce gras, să evite caşcavalul, să nu bea lactate“, spune medicul internist Doru Cristian Gavrilă.
În cazul în care afecţiunea se manifestă prin constipaţii, sunt indicate alimentele bogate în fibre vegetale. Cum boala apare în special la persoanele ambiţioase, foarte agitate, cu o personalitate puternică, oameni care nu acceptă înfrângerile şi care vor să realizeze multe în scurt timp, ar fi bine să fie redus consumul de cafea şi băuturi tip Cola. Pentru refacerea florei intestinale, specialiştii subliniază că este importantă alimentaţia.
„Încercaţi iaurturile naturale, deoarece conţin bacterii foarte bune pentru intestin“, recomandă medical Alina Popescu. În unele cazuri, pe lângă preparatele care ameliorează tranzitul intestinal, sunt prescrise şi anxiolitice.