Din cuprinsul articolului
Cum va funcționa vaccinul ARN mesager anticancer? Imunitatea naturală este „antrenată” să lupte cu boala.
Specialiștii au dezvăluit că vaccinul anticancer este acum în faza a doua a testelor clinice, faza testării pe oameni, care vine după rezultatele încurajatoare ale primei faze. Vaccinul ARN mesager, anticancer, este aproape de a fi aprobat și utilizat pe scară largă.
Vaccinul este dezvoltat chiar de compania BioNTech, care, împreună cu Pfizer, a dezvoltat vaccinul anti-covid cel mai folosit în România. Noul vaccin va trata boala deja instalată, deci nu va fi administrat preventiv. Serul va stimula imunitatea naturală a organismului în lupta împotriva bolii.
„Speranța există și trebuie spus că aceste vaccinuri împotriva COVID-19 au fost dezvoltate pornind tocmai de la cercetări care se făceau pentru acest vaccin împotriva cancerului. Cercetările erau setate pe această direcție.
Dar apărând această criză a COVID-19, ea a dus la dezvoltarea acestor vaccinuri care ne-au folosit tuturor. Și, în plus, aceste vaccinuri împotriva COVID au adus o validare pentru tehnologia respectivă (ARN mesager), ceea ce va duce la o injecție de capital și la o dezvoltare mai ușoară a vaccinului împotriva cancerului, care, iată, a intrat în faza a doua”, a declarat dr. Bogdan Tănase, chirug oncolog, potrivit Digi 24.
Când ar putea fi gata vaccinul anticancer
Medicul oncologi Bogdan Tănase este de părere că în maxim un an de zile, vaccinul va fi lansat oficial. Pentru ca un medicament să fie pus pe piață, trebuie să treacă faza 3 de cercetare.
„De obicei, în tratamentul cancerului se folosesc combinații de medicamente, care au rolul de a se potența reciproc, ca și antibioticele în cazul unor infecții. Se folosesc în combinație tocmai pentru a preveni apariția unei rezistențe, rezistență care apare inclusiv în cazul unor celule canceroase.
De aceea, pentru a preveni apariția unor mecanisme de rezistență la diversele tipuri de terapie, se folosesc mai multe terapii concomitente pentru a eradica toate celulele care sunt anormale în organism”, a explicat dr. Bogdan Tănase.
În cazul companiei BioNTech, vaccinul său anticancer se folosește în combinație cu un medicament pe bază de anticorpi monoclonali, Libtayo (cemiplimab). Și în cazul COVID s-au încercat tratamente pe bază de anticorpi monoclonali, cel mai cunoscut caz fiind al fostului președinte Donald Trump.
Cum va funcționa vaccinul ARN mesager anticancer?
Filosofia din spatele acestui vaccin anticancer este aceea de a folosi resursele naturale ale organismului, de a facilita răspunsul imun al organismului împotriva bolii canceroase. La faza a doua a testelor clinice la care a ajuns BioNTech vor participa 120 de pacienți cu melanom în stadiu III sau IV.
Odată injectat, vaccinul „indică” celulelor pacientului cu ce seamănă „inamicul”, pentru ca sistemul imunitar să dezvolte elemente de apărare contra celulelor tumorale. Prin urmare, marele avantaj al tehnologiei ARN mesager constă în faptul că vaccinul poate fi personalizat.
Astfel, va deveni mai eficient și recuperarea mult mai puțin dureroasă și cu mult mai puține efecte adverse. În prezent, sunt folosite chimioterapia și radioterapia.
În prezent, testul clinic al BioNTech, denumit BNT111-01, este desfășurat împreună cu firma Regeneron și a fost avizat de autoritățile de reglementare din Spania, Germania, Italia și Polonia, precum și din Marea Britanie, SUA și Australia.
Primul pacient asupra căruia se testează vaccinul anticancer este din Uniunea Europeană.