Din cuprinsul articolului
Vremea de Florii. După o perioadă friguroasă și ploioasă, meteorologii anunță schimbări de temperatură, care vor ajunge și la 26 de grade.
Ploile se opresc la sfârșitul săptămânii, iar de Florii ne vom bucura de o vreme frumoasă și însorită, cu temperaturi de până la 26 de grade. Frigul și ploile iau o pauză în weekend, odată cu extinderea unui câmp de presiune ridicată.
„Vremea va intra într-un proces de încălzire, care va continua și pe parcursul săptămânii viitoare. Dacă în prima parte a zilei de vineri, 26 aprilie, vor mai posibile unele ploi slabe în regiunile estice și la munte, spre seară cerul se va însenina în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade Celsius, în Bucovina și estul Transilvaniei, și 21 de grade Celsius în sud-vestul Olteniei.
După o dimineață răcoroasă, ziua de sâmbătă, 27 aprilie, va aduce maxime de peste 20 de grade Celsius în toate zonele de câmpie.
Local, mercurul va urca până la 22 – 24 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar câteva averse vor fi posibile doar izolat, mai ales la munte.
În Duminica Floriilor ne vom bucura de o vreme frumoasă și plăcută, cu soare din plin și temperaturi cuprinse între 21 și 26 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării.
Cel mai cald va fi în Banat și Crișana, unde termometrele vor depăși pragul unei zile de vară, de 25 de grade Celsius, pe areale extinse.
Mai răcoare va fi, bineînțeles, în zonele de munte, unde după-amiaza pot cădea câțiva stropi de ploaie, dar și pe litoral, unde vântul va sufla dinspre mare.
Totuși, mai ales în cazul în care plănuiți o ieșire în natură, trebuie să știți că indicele UV va fi destul de ridicat.
Pentru a evita situațiile neplăcute, este recomandat să utilizați o cremă de protecție solară”, potrivit meteoradar.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…