Sari la conținut

Cum vă ajută îmbrăţişările să vă îmbunătăţiţi starea de sănătate

Atunci când îmbrăţişaţi o persoană dragă, este eliberată oxitocina un hormon care determină reducerea temerilor și creșterea încrederii.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că atunci când strângeţi în braţe pe cineva drag, este eliberată în sânge oxitocina. Acest hormon ajută la scăderea tensiunii arteriale, reduce stresul şi neliniştea şi, de asemenea, îmbunătăţeşte memoria.

Pentru a beneficia de aceste efecte este important pe cine îmbrăţişaţi. Dacă strângeţi în braţe pe cineva mai puţin cunoscut, din politeţe creşte nivelul de stres, conform unui studiu făcut la Universitatea din Viena.

Oxitocina, un hormon produs de glanda pituitară, este în primul rând cunoscut pentru creşterea ataşamentului în cadrul relaţiilor sociale și a gradului de apropiere dintre părinți şi copii.

Niveluri ridicate de oxitocina au fost găsite, de exemplu, la partenerii aflaţi în relații funcționale. La femei este produs în timpul procesului de naștere și în timpul alăptării, cu scopul de a crește legătura dintre mamă şi copil.
,,Efectul pozitiv apare doar în cazul în care oamenii au încredere unii în alţii, în cazul în care sentimentele asociate sunt prezente reciproc și dacă sunt trimise semnalele corespunzătoare. Dacă oamenii nu se cunosc bine sau în cazul în care îmbrățișarea nu este dorită de către ambele părți, efectele sale se pierd” a explicat psihologul Jürgen Sandkühler.
Când primim îmbrățișări nedorite de la persoane necunoscute hormonul nu mai este eliberat și nivelul de anxietate creşte. În acest caz poate fi eliberat cortizolul, hormonul stresului.
„Îmbrățișările sunt benefice indiferent de frecvenţa şi durata lor cea mai importantă fiind încrederea în cel pe care îl strângeţi în braţe”, a mai adăugat psihologul

Citiţi şi: Exerciţiile fizice după masă pot reduce riscul bolilor de inimă

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel