Sari la conținut

Cum va afecta medicii de familie noul contract cadru din Sănătate? Medicii care vor fi avantajați

medic de familie
Sursă: arhiva Doctorul Zilei
Protestul medicilor de familie

Începând cu data de 1 iulie 2023 va intra în vigoare noul Contract-cadru, care va reglementa multianual condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, acest act normativ fiind aprobat de guvern în cadrul ședinței din 26 mai 2023.

Reglementările nou introduse au ca obiective principale consolidarea prevenţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază, având drept scop depistarea precoce şi tratarea în faze incipiente a bolilor.

Potrivit medicilor de familie, noile reglementări din Contractul-cadru vor fi greu de pus în aplicare.

Noul contract cadru încurajează prestarea de servicii medicale de către medicii de familie, numărul de pacienți din listă (capita) ajungând să conteze mai puțin la plată, conform noilor reglementări (proporția între capita și servicii s-a schimbat de la 50%-50%, la 35%-65%).

Printre serviciile care pot fi prestate suplimentar față de contractul actual, și de care vor beneficia și persoanele neasigurate, se află cele de prevenție, pornindu-se de la realitatea că românii se îmbolnăvesc din ce în ce mai devreme, iar numărul pacienților cronici crește.

Componenta de prevenție ar putea fi însă doar un alt vis frumos, atrag atenția medicii de familie, dacă, spun aceștia, nu li se dau și mijloace potrivite.

„Sunt mai multe posibilități de a face prevenție (n. red. – în noul contract), numai că ar fi avantajos dacă aceste consultații ar fi în afara celor 20 obligatorii, sau 25, pentru că sunt medici care deja depășesc acele consultații și atunci practic nu o să mai facă prevenție. Ar însemna tot gratuite să fie, să nu le fie plătite. În condițiile în care numărul de consultații este limitat, pentru că poți să ai un număr fix de ore de cabinet și în cadrul fiecărei ore poți să faci un număr fix de consultații, având pacienți mai mulți și adresabilitate mai mare, atunci nu mai ai când să faci prevenție”, a declarat dr Cătălina Buzărnescu, medic de fmilie pentru Adevărul.

Un alt medic de familie atrage atenția că aceste consultații de prevenție, care se încheie cu realizarea unei riscograme pentru pacient, depind de mai mulți factori. Deși medicul de familie este cel care realizează consultația inițială, în cazul constatării unui risc pacientul va fi trimis către medicul specialist sau/și către laboratorul de analize medicale. Pentru neasigurați, doar consultația la medicul de familie este gratuită, în schimb cea la specialist sau analizele medicale îl vor costa, spune acesta. Și aici, din nou, s-ar putea rupe filmul, în vreme ce serviciul deja prestat de către medicul de familie va rămâne nepunctat și neplătit dacă nu „se închide cercul”.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel