Pentru a-şi păstra eficacitatea, medicamentele trebuie ţinute departe de lumină şi căldură şi păstrate în ambalajul original, alături de prospect, sfătuiesc producătorii de medicamente.
Medicamentele ţinute în condiţii improprii nu numai că îşi vor pierde proprietăţile, însă pot deveni şi periculoase. Indiferent de tipul medicamentului, este important ca pacienţii să înteleagă că acestea trebuie tratate cu seriozitate, de la depozitare, până la administrare.
Pentru a evita probleme legate de administrarea medicamentelor, specialiştii vă recomandă să respectaţi cinci reguli de bază.
1. Păstraţi medicamentele în cutia lor originală sau în ambalajul primit de la farmacie
Tratarea unei afecţiuni cu un medicament necorespunzător poate avea efecte adverse grave, de aceea este indicat să păstraţi nu numai cutia originală, dar şi prospectul medicamentului, pe care să îl consultaţi înainte de a începe orice tratament.
2. Depozitaţi-le într-un loc întunecos şi răcoros
Eficienţa medicamentelor va fi maximă dacă sunt păstrate în condiţii asemănătoare cu cele în care au fost testate, spun specialiştii. Ideal este să le păstraţi într-un mediu întunecos, ferit de căldură sau de umezeală, aşa cum este indicat, de altfel şi pe prospect. Mai mult, există câteva medicamente care ar trebui păstrate în frigider. Printre acestea se numără vaccinurile, unele soluţii pentru copii preparate în farmacie, unele antibiotice, insulina şi unele siropuri.
3. Verificaţi termenul de valabilitate
Perioada de valabilitate a medicamentelor este destul de mare, motiv pentru care avem tendinţa să nu acordăm atenţie acestui aspect. Un medicament expirat poate fi dăunator organismului, cu atât mai mult cu cât nu a fost depozitat în condiţii otpime, avertizează producătorii. În cel mai bun caz, el va avea o eficacitate scăzută, dar în cel mai rău poate stârni reacţii adverse severe. Este indicat să verificaţi periodic termenul de valabilitate al medicamentelor şi, pentru mai multă siguranţă, să nu păstraţi mai mult de un an un medicament în casă.
4. Nu lăsaţi cutia de medicamente la îndemâna copiilor
Organismul copiilor nu este suficient de matur pentru a absorbi medicamentele şi a le elimina în aceleaşi condiţii ca cel al unui adult, spun specialiştii. De aceea, cutia cu medicamente ar trebui păstrată într-un dulap înalt, iar accesul la ea sa nu se facă în prezenţa celor mici.
5. Atenţie la medicamentele eliberate pe bază de reţetă
Aceste medicamente trebuie administrate numai sub supervizarea medicului, întrucât pot avea indicaţii foarte precise privind interacţiunea cu alte tratamente sau contraindicaţii pentru alte afecţiuni. Dacă aţi mai rămas cu medicamente după un tratament prescris de medic, ideal este să le aruncaţi, sfătuiesc specialiştii, pentru a elimina tentaţia de a le folosi fără indicaţiile medicului.