Din cuprinsul articolului
Valul de infecții respiratorii – gripă, viroze și infecții cu SARS-CoV2 – face neîncăpătoare, în aceste zile, cabinetele medicilor de familie și camerele de gardă ale spitalelor de boli infecțioase. La Institutul Matei Balș din Capitală, spitalul numărul 1 de boli infecțioase din țară, media zilnică a ajuns la 250 de persoane care se prezintă la camera de gardă, în condițiile în care, în vârf pandemic, ea era de 300 de persoane.
Profesorul Sarafoleanu ne explică și care sunt complicațiile virozelor sau sinuzitelor, dar și cum tratăm corect tusea. Discutăm și despre remediile din bătrâni, cum ar fi ceaiurile sau mierea.
”Există de foarte multe ori viroze care se complică cu o rino-sinuzită. Rino-sinuzita nu înseamnă în primul rând durere de cap. Este o idee în mentalul colectiv că orice sinuzită trebuie să însemne durere de cap. Nu este așa.
Ne gândim la un nas înfundat destul de persistent, în ciuda tratamentelor locale cu descongestionante nazale. Ne gândim la niște secreții puțin mai urâte, mai purulente, eventual pe o singură nară, la o senzație de presiune într-adevăr, la nivelul feței.
Ne gândim, de asemenea, la secreții care se scurg din nas în gât și ajung în gât și inflamează gâtul pacientului. Și uneori ne putem gândi la o sinuzită și când avem o oarecare înfundare a urechii de pe partea respectivă, pentru că se înfundă de fapt și trompa lui Eustachio, canalul care face legătura între nas și ureche și apar și fenomene de inflamație a urechii. Deci cam astea sunt semnele de sinuzită.
La fel de clar este că trece foarte repede fără un tratament antibiotic, fără un tratament cu totul special descongestionante nazale, antiinflamatoare, antitermice și cam atât. Un lavaj salin cu o apă de mare și lucrurile se pot rezolva fără probleme.
Avem foarte mulți pacienți, ca să ne referim tot la sinuzită, care stau foarte mult cu simptome grave, se tratează singuri acasă sau după cum aud pe forumuri sau de la vecini și atunci pot ajunge la complicații foarte grave.
Dacă ne gândim la vecinătățile sinusurilor, complicațiile infecțioase se pot răspândi la ochi, la creiere sau chiar la meninge. Deci meningite, diverse afecțiuni cerebrale, inclusiv supurație, acumulări de puroi la nivelul creierului sau la nivelul ochiului, tot felul de complicații și, din păcate, mascate de tratamentul antibiotic inadecvat.
Foarte mulți pacienți au început să vină la spital cu astfel de complicații. Dacă ne referim la viroze, mai avem și alte complicații post-virale, cum ar fi faringitele, faringo-amigdalitele, cu durerile în gât, nu doar roșu în gât.
Deci, de la o banală răceală, o viroză comună, până la o pneumonie, avem tot cortegiul de manifestări, de complicații. Încă o dată, e un semn important să mergem la medic sau măcar să sunăm medicul de familie ca să luăm un tratament adecvat, să nu ajungem la complicațiile de care ați menționat. Sigur, pledoaria noastră este 2-4 zile maximum un tratament corect făcut de noi acasă.
Orice persistență a febrei, de exemplu, sau agravarea semnelor clinice, atunci ne îndreptăm către un medic, medicul de familie sau un medic specialist.
(…) În primul rând, să încercăm să nu tușim foarte mult și să ne tratăm tusea de imediat ce ea apare, pentru că de multe ori răgușeala poate să apară în urma efortului excesiv de tuse. Sunt pacienți care tușesc foarte mult, își irită foarte mult corzile vocale și fac ceea ce se numește un traumatism vocal acut.
În al doilea rând, acele secreții pe care le expectorăm uneori irită și ele și inflamează corzile vocale. Dacă adăugăm la acest lucru și secrețiile care drenează din nas în gât, vă dați seama că laringele nostru funcționează într-o stare de inflamație, de infecție.
Dacă răgușeală a apărut, în principiu n-au ieșit din uz aerosolii, n-au ieșit din uz antiinflamatorii sau mucoliticile, medicamentele care fluidifică secrețiile. Dacă apare și o durere și persistă răgușeală mai mult de 5-6 zile, atunci e bine să mergem la un medic specialist pentru că pot să apară și alte afecțiuni.
Lămâia ne aduce aport de vitamina C, ceaiul ne aduce o temperatură optimă și încă o dată: nu ceaiuri fierbinți, ceaiuri calde care descongestionează și uneori și fluidifică secrețiile de la nivelul laringelui. Deci nu avem absolut nimic împotriva tratamentelor naturiste cu măsură și să nu ne facă rău. Să fim siguri că ne fac bine și să vină în combinația tratamentului potrivit.
Sigur, poate o să râdeți, dar cel puțin în zonele foarte aglomerate, portul măștii este în continuare o recomandare foarte utilă.
În al doilea rând, în momentul în care vorbim de oameni care știu că au simptome de viroză, poate e bine să ia o pauză de la locul de muncă sau de la întâlnirile din colectivități pentru câteva zile.
În principiu, tot prevenția este esențială. Vaccinarea antigripală este o idee bună”, a declarat prof. dr. Codruț Sarafoleanu, medic ORL, la Antena3.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…