Cum ținem sub control această boală care nu poate fi vindecată

Cum ținem sub control această boală. Psoriazisul reprezintă o afecțiune dermatologică care constă în reproducerea excesivă a stratului epidermic, formând pe piele descuamări însoțite de mâncărime și pete roșii de dimensiuni diferite, deseori dureroase.

Dr. Laurențiu Vlădău, dermatolog în cadrul Clinicii de dermatologie Hebra, spune că, deși nu s-a descoperit încă un tratament pentru vindecarea ei definitivă, boala poate fi gestionată printr-o combinație de tratamente topice sau sistemice, schimbarea stilului de viață și evitarea factorilor cunoscuți ca fiind agravanti sau declanșatori.
Principalul obiectiv al tratamentelor care vizează această afecțiune este acela de a-i ameliora simptomele și manifestările la nivelul pielii și de a evita pe cât posibil episoadele în care ea se declanșează.

Cauza care stă la baza apariției bolii nu este, încă, pe deplin înțeleasă, dar se știe că sistemul imunitar și genetica joacă un rol major în dezvoltarea sa.
“Prin studierea sistemului imunitar al persoanelor care suferă de psoriazis s-a descoperit că anumite globule albe și substanțe pro inflamatoare care în mod normal ne apară de agenți străini corpului, cum ar fi viruși sau bacterii, încep să atace celulele sănătoase ale pielii din greșeală, ca și cum ar lupta împotriva unei infecții.

Se va declanșa în acest fel producția crescută de celule sănătoase ale pielii, care se vor acumula în porțiuni de piele groasă, solzoasă la suprafața pielii. Acest process va continua până când un tratament corespunzător oprește ciclul”, explică dr. Laurențiu Vlădău, dermatolog.
Psoriazisul evoluează în cicluri de remisiuni și erupții și se poate dezvolta oriunde pe corp, mai frecvent la nivelul mâinilor, picioarelor, gâtului, scalpului sau chiar și zona facială sau cea a organelor genitale.

Factorii declanșatori

Se pare că cel puțin 10% dintre oameni moștenesc una sau mai multe dintre gene care ar putea duce în cele din urmă la apariția psoriazisului, însă numai un procent de 2% – 3% din populație va dezvolta, în cele din urmă, boala. Cercetătorii consideră că pentru ca o persoană să dezvolte psoriazis, acea persoană trebuie să aibă o combinație de gene care provoacă psoriazis și să fie expusă unor factori specifici, cunoscuți drept „declanșatori”.

Cum ținem sub control această boală

“De obicei, psoriazisul începe sau se agravează din cauza unui factor declanșator, care este indicat să fie identificat și evitat cât mai devreme. Frecvent este vorba despre infecția cu streptococ, episoadele de bronșită, amigdalită sau o infecție respiratorie fiind adesea asociate cu debutul psoriazisului, mai ales la copii. De asemenea, boala poate apărea în zonele pielii care au fost rănite sau traumatizate, situație în care vorbim despre fenomenul Koebner; mușcăturile de insecte, arsurile solare, intervențiile chirurgicale și zgârieturile sunt doar câteva exemple”, explică specialistul dermatolog.
Stresul poate determina fie apariția psoriazisul, fie agravarea afecțiunii, la fel ca și fumatul, care crește riscul de psoriazis, precum și severitatea bolii, la fel ca și consumul excesiv de alcool sau deficitul de vitamina D
Anumite medicamente – inclusiv litiu, care este prescris pentru tulburarea bipolară, medicamentele pentru hipertensiune arterială, cum ar fi beta-blocante, medicamente antimalarice pot sta și ele la baza unui episod de psoriasis.

Diagnosticarea bolii

“Nu există analize de sânge sau instrumente speciale pentru identificarea psoriazisului, însă medicul dermatolog va stabili un diagnostic prin examinarea zonelor de piele afectată. Biopsia poate fi de ajutor pentru a elimina alte posibile afecțiuni, în cazul psoriazisului pielea fiind mai groasă și inflamată în comparație cu pielea afectată de eczemă, spre exemplu”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău, dermatolog.
Istoricul familial este un alt factor important, aproximativ o treime dintre persoanele cu psoriazis având în familie un membru care se confruntă cu aceeași afecțiune.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: