Cum te poți îmbolnăvi de cancer pulmonar fără să fumezi. ”Ucigașul ascuns” din casele noastre

Cauze cancer pulmonar. Nu trebuie să fii fumător ca să faci cancer pulmonar. Organizația Mondială a Sănătății susține că radonul este a doua cauză, după fumat, a cancerului de plămâni, iar câțiva cercetători clujeni au atras atenția asupra acestui pericol. În România, mor anual între 1.500 și 1.800 de persoane de cancer pulmonar cauzat de radon.

„Aflați dacă sunteți expuși iradierilor cu niveluri ridicate de radon natural în locuința dumneavoastră. Luați măsuri pentru a reduce nivelurile ridicate de radon”, se arată în Codul European de luptă împotriva cancerului, iar recomandarea are la bază studii solide.

„La inceputul anilor 1950 a fost pusă clar în evidență apariția cancerului pulmonar la minerii care erau expuși la concentrații mari de radon în mine și acest fapt a dus la decizia de a introduce sisteme de aerisire, decizie aplicată în prezent în toată lumea și făcând parte din protecția obligatorie a lucrătorilor din medii subterane”, susține Constantin Cosma, directorul Centrului de Radioactivitatea Mediului și Datare Nucleară din cadrul Universității Babes-Bolyai, singura instituție unde se cercetează nivelul de radon în România.

Cum ajunge radonul în casele noastre

Puteți risca să faceți cancer din cauza locului unde trăiți, deoarece aici se poate găsi radonul, care e incolor, inodor și extrem de toxic. El este un gaz natural radioactiv care provine din radiu care e generat de uraniu. Se găsește în sol, iar problema este când pătrunde în case și rămâne acolo.

Noi inspirăm radon din atmosferă în fiecare zi, fără pericol, și asta pentru că e diluat în aer. Dar, atunci când e blocat în locuințe, devine o problemă. Radonul este unul dintre puținii factori cancerigeni de clasa A, adică datele arată clar legătura dintre radon și cancer la plămâni.

Există fisuri la subsol, crăpături în pereți, țevi care urcă uneori spre dușuri, toate sunt căi prin care poate intra radonul. E suficient ca locuința să fie amplasată pe o zonă cu radon. Și nu aveți cum să știți sigur că nu e, dacă nu verificați. Atunci când radonul intră în apă, nivelul lui crește și mai mult. Este un gaz greu – cei mai expuși sunt locuitorii de la parter, dar poate să urce și la nivelele superioare. Se pare că una din 15 case conține radon.

Concentrația periculoasă

OMS consideră concentrația de 300 unități de radon pe metru cub de aer drept cea la care trebuie acționat. Cu toate acestea, raportul OMS a ajuns la o concluzie îngrijorătoare: „Nu există o limită de concentrație a radonului sub care expunerea nu prezintă niciun risc. Chiar și concentrații scăzute de radon pot duce la o creștere ușoară a riscului de cancer pulmonar”.

Centrul Comun de Cercetare (JRC) din cadrul Comisiei Europeana (CE) a dat publicitatii in 2014 un studiu in care sunt precizate valorile pragurilor de referinta – 100 de unitati de radon /metru cub de aer (concentratia de la care incep problemele) si 300 de unitati de radon/metru cub de aer (concentratia de la care OMS considera ca trebuie luate masuri).

In Romania, pe 6 % din suprafata tarii (impartita in celule de 10 x10 kilometri), concentratia depaseste pragul de 300 de unitati. Restul suprafetei se incadreaza intre 100 si 300 de unitati de radon pe metru cub de aer. Cifrele folosite de Centrul Comun de Cercetare se bazeaza pe rezultatele Centrului de Radioactivitatea Mediului si Datare Nucleara din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, care a elaborat o harta de radon in 16 judete din Transilvania ale carei rezultate finale vor fi publice la sfarsitul anului.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

15 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

45 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: