Genele prea lungi, deşi sunt o trăsătură dorită, pot avea efecte negative asupra sănătăţii ochilor: dacă sunt mai lungi decât o treime din lungimea ochiului, nu-şi mai îndeplinesc eficient funcţia de a păstra ochiul umed şi curat, iar acest fapt poate duce la apariţia unor boli oculare.
Cercetările, publicate în Journal of the Royal Society Interface, au fost realizate de specialişti de la Georgia Institute of Technology.
Ei au descoperit că funcţia filtratoare a genelor – prin care acestea reduc cantitatea de particule din aer care ajunge la ochi – devine mai puţin eficientă atunci când genele sunt mai lungi decât o treime din lungimea ochiului (de la un colţ al ochiului la celălalt).
Cercetătorii au studiat genele mai multor specii de mamifere – de la arici la girafe – şi au realizat, de asemenea, simulări în tunelul de vânt, folosind fire sintetice, pentru a testa efectul genelor.
Când genele aveau lungimea potrivită (aproximativ o treime din lungimea ochiului), ele erau capabile să reducă evaporarea la nivelul ochilor şi acumularea de praf cu 50%. Această capacitate se datorează atenuării curenţilor de aer care trec peste globul ocular.
Însă lungimea genelor s-a dovedit a avea consecinţe negative din acest punct de vedere: genele prea lungi nu mai „prindeau” bine aerul; dimpotrivă, printr-un efect de „pâlnie”, îl conduceau spre ochi, intensificând astfel evaporarea şi acumularea prafului şi ducând la uscarea ochilor şi la depunerea de particule pe globul ocular.
Cercetărilor efectuate la Georgia Institute of Technology au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi: ar trebui să evităm să ne lungim exagerat genele, prin metodele propuse de experţii în cosmetică, deoarece creşterea dimensiunilor genelor peste o treime din lungimea ochiului face ca ele să nu-şi mai poată îndeplini eficient rolul lor fiziologic natural, de protecţie a ochilor.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…