Cum știi dacă ai o aluniță cu potențial cancerigen. Semne distinctive

Alunițe cancerigene. Detectarea precoce a cancerului de piele poate fi un pas salvator, mai ales în cazul unor forme extrem de periculoase, cum ar fi melanomul şi carcinomul cu celule scuamoase.

Dr. Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, spune că primele semne ale acestei afecţiuni pot fi depistate în stadiu incipient chiar şi de către pacient, la domiciliu, prin monitorizarea în mod regulat a aluniţelor şi observarea unor neregularităţi care indică potenţial cancerigen.

În ciuda faptului că fiecare persoană are cel puţin o aluniţă (nev), puţini dintre noi ştiu să distingă un nev sănătos de unul care are potenţialul de a se transforma în cancer de piele. Acesta este motivul pentru care medicii dermatologi recomandă să acordăm o atenţie deosebită aluniţelor şi să le examinăm periodic (de preferat lunar) pentru a descoperi din timp semnale ale unor boli extrem de grave.

Depistarea aluniţelor cu potenţial cancerigen

O bună informare cu privire la caracteristicile aluniţelor periculoase, precum şi monitorizarea lor periodică acasă pot ajuta la identificarea nevilor cu potenţial cancerigen  într-un stadiu incipient, în care ar putea fi trataţi prin simplă excizie.

“Deşi melanomul apare cel mai adesea pe cele mai expuse la soare părţi ale corpului (de obicei pe picioarele la femei şi pe piept şi spate la bărbaţi), această boală se poate dezvolta oriunde – chiar şi pe scalp, fapt pentru care este foarte important ca verificarea pielii să fie amănunţită. Trebuie să verificăm cu atenţie întregul corp, inclusiv degetele de la picioare şi tălpile”, recomandă specialistul dermatolog.

Este ideal şi recomandat ca aluniţele asupra cărora avem dubii să fie examinate de către dermatolog. În cazul în care există multe aluniţe, dificil de monitorizat, care au nevoie de o urmărire foarte atentă şi minuţioasă, soluţia ideală este cartografierea lor sau “molemapping”, o procedură care trebuie realizată în cabinetul dermatologic.

Regula ABCDE

Leziunile cutanate asociate cu melanomul au anumite caracteristici denumite “ABCDE”, care pot fi uşor de indentificat de la o verificare la alta a pielii:

Asimetrie – dacă o jumătate din aluniţă este diferită în mărime sau formă în comparaţie cealaltă jumătate. Pentru a vedea dacă o aluniţă este asimetrică folosiţi o riglă opacă şi acoperiţi jumătate din aluniţă, iar ulterior comparaţi-o cu cealaltă jumătate. Dacă există diferenţe, înseamnă că aluniţa este asimetrică;

B (border) – dacă marginea aluniţei este neregulată;

Culoare – poate fi un semn al unei boli de piele; dacă există multe culori pe o aluniţă, atunci aceasta ar trebui prezentată unui medic dermatolog de urgenţă;

Diametru – aluniţele care cresc într-o perioadă scurtă de timp la adulţi pot reprezenta activitate atipică şi chiar malignă;

Evoluţie – aluniţele care îşi schimbă structura reprezintă un semnal de alarmă. Pont: atenţie mare şi la aluniţele plane, nu doar la cele care devin palpabile;

Aluniţele care sângerează frecvent şi nu se vindecă uşor, la fel ca şi aluniţele nou apărute la persoanele adulte, în special dacă au o formă, culoare, structură diferită de celelalte, reprezintă motive serioase de prezentare la medicul dermatolog pentru un control de specialitate.

Recent Posts

Hepatita autoimună poate apărea la oricine. Vasele de sânge sparte pe picioare, unul din semnele alarmante

Hepatita autoimună este o afecțiune cronică rară a ficatului, în care sistemul imunitar începe să…

10 minute ago

Avertizarea meteo: Un nou ciclon lovește Europa. Sunt așteptate furtuni puternice în aceste zone din România

Avertizarea meteo. Un nou ciclon format în bazinul Mediteranei își face simțită prezența în sudul…

40 de minute ago

Măsuri cheie pentru combaterea fumatului propuse de un chirurg oncolog. Rolul alternativelor fără fum

În cadrul celui de-al 7-lea Summit Privind Reducerea Efectelor Nocive ale Fumatului, desfășurat pe 16…

o oră ago

Cele trei zodii care se căsătoresc după 40 de ani. Își găsesc târziu sufletul-pereche

Există anumite zodii care tind să amâne căsătoria până la vârste mai înaintate, trecând chiar…

2 ore ago

Sunt misterioase și grave! Boli greu de diagnosticat

Atunci când un pacient intră pe ușa unui cabinet de consultații, el se așteaptă ca…

2 ore ago

Fiica secretă a Regelui Charles. Seamănă izbitor cu Prințesa Diana!

Prințesa Diana a murit la 31 august 1997, când avea doar 36 de ani, împreună cu…

3 ore ago

Citeste si: