Până la 18 ani, antrenoarea de fitness Cori Grămescu nu a făcut deloc sport, iar alimentaţia zilnică era bazată aproape exclusiv pe preparate de la fast-food. „Mâncam foarte mult cantitativ şi nici nu aveam un program sănătos de mese. Cel mai mult ajunsesem să cântăresc 86 de kilograme, la o înălţime de 1.68 metri”, a declarat pentru gândul antrenoarea. Pentru că îşi dorea cu orice preţ să scape de kilogramele în exces, Cori Grămescu ne-a mărturisit că a apelat şi la dietele-minune. „Însă rezultatele nu au fost notabile. Până când nu am înţeles că trebuie să fac o schimbare permanentă, lucrurile nu au mers prea grozav”, a declarat antrenoarea de fitness pentru gandul.ro.
Cori Grămescu a mai spus că dacă vrei să slăbești, e important să stabilești niște obiective realizabile, să te organizezi. Apoi, reteta clasică, dar magică: sport și dietă.
”Ca să slăbeşti, nu ai nevoie de diete complicate. Pentru ca rezultatele să fie cele pe care ţi le-ai dorit, trebuie să ai perseverenţă şi să ştii să alegi şi să prepari alimentele cât mai natural posibil”, spune Cori Grămescu.
Ca să îşi accelereze scăderea în greutate, antrenoarea a ţinut mai întâi regim şi apoi a introdus sportul în procesul de slăbire. „Atunci când vrei să slăbeşti, cel mai important aspect este cel alimentar. Sportul are rol de susţinere în timp a procesului şi este un factor de menţinere a motivaţiei. Astfel am reuşit să slăbesc până la 47 de kilograme în doi ani şi ceva”, indică aceasta. Odihna are, de asemenea, un rol esenţial în procesul de slăbire. „Somnul permite organismului să se refacă. Procesul de slăbire este unul dificil. Este aproape «toxic» pentru organism să elimine o cantitate mare de grăsime, aşa că într-un proces de slăbire trebuie să luăm în calcul şi odihna”, menţionează specialistul.
Specialista în fitness a preferat ca procesul de scădere în greutate să fie unul lent, deoarece „nu credeam şi nu cred că o slăbire rapidă este benefică pentru organism în condiţiile unei vieţi obişnuite – cu familie, serviciu şi viaţă socială”. Astfel, mânca de patru-cinci ori pe zi. Dieta era bazată pe cât mai multe legume, carne slabă, uleiuri sănătoase, nuci crude şi lactate, care erau incluse în regim doar câteva zile pe săptămână. „Mergeam şi la sală regulat, de două-patru ori pe săptămână, şi făceam antrenamente cu greutăţi”, adaugă antrenorul. Pentru a-şi monitoriza scăderea în greutate, săptămânal Cori Grămescu se cântărea şi se măsura cu ajutorului centimetrului.
Deşi a ajuns la greutatea mult visată, antrenorul îşi monitorizează în permanenţă greutatea, face sport şi mănâncă trei mese principale pe zi şi o gustare.
„Evit cerealele, zahărul şi fructoza, mezelurile, băuturile dulci şi alimentele care sunt extrem de procesate. Încerc să gătesc cât mai sănătos. Prefer să înăbuş, să coc în cuptor la foc mic sau să fierb alimentele. Legumele nu lipsesc de la nicio masă principală”.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…