Cum se transmite și cum nu se transmite hepatita și cu ce analize poți depista boala

Una dintre cele mai frecvente infectii ale ficatului este hepatita. Hepatita reprezinta procesul de inflamare a ficatului insotit sau nu de aparitia unor leziuni permanente ale tesutului hepatic. Boala poate fi acuta cand dispare intr-un interval de pana la 6 luni sau cronica, atunci cand necesita tratament si dupa aceasta perioada.

Hepatita virală A, numită şi boala „mâinilor murdare”, are transmitere digestivă (de la fecale care contamineaza alimentele). Ea nu se cronicizează, dar este mai severă la adulţi. Se poate evita prin vaccinare (vaccinul se vinde in farmacii si se poate face la cerere la medicul de familie). Acesta crează imunitate de scurtă durată (boala poate sa apara dupa 10 ani de la vaccinare). Persoanele care au anticorpi IgG antiVHA nu necesita vaccinare (au facut infectia si au imunitate)- este situatia pentru mai mult de 85% din adultii din Romania.

Hepatita virală B, are trei căi de transmitere:

1. La naştere, de la mamă la copil. Cu toate acestea, NU este obligatorie cezariana, iar alimentaţia la sân a nou-născutului este posibilă, daca se administreaza copilului la nastere in primele 12 ore Imuno-globuline anti VHB (HBIG), pe care mamele din Romania trebuie sa le cumpere din farmacii, precum si vaccin antiVHB (se face gratuit de catre maternitati).
2. Se transmite uşor pe cale sexuală.
3. Contactul cu sânge contaminat, prin transfuzii, seringi refolosibile, la stomatologie „murdară”, prin instrumente de manichiură-frizerie, endoscopii, tatuaje etc.

Hepatita B NU se transmite: pe cale aeriană (prin tuse, strănut, etc.), atingere directă, îmbraţişare. Este puţin probabil să se transmită prin sărut (chiar daca virus a fost gasit in cantitati mici in saliva). Nici insectele (ţânţarii), coabitarea sau atingerea obiectelor (în absenţa sângelui), nu se fac vinovate de infectarea cu virusul hepatitis B.

Evoluţia infecţiei cu virus B (VHB)

80% se vindecă spontan (deseori fără ca pacientul să ştie cel puţin că a fost infectat): dispare AgHBs şi apare AcHBs

20% rămân cu infecţie cronică şi pot transmite boala. Pacienţii pot avea o formă puţin activă de infectie (viremie mica) sau infectie cronica fără boala hepatică (fara inflamatie si fibroza). Acestia necesită monitorizare. In forma activă (viremie mare) asociata si cu boală hepatică (inflamatie si fibroza semnificative), se prescrie tratament antiviral, pentru a incetini progresia bolii si a scadea riscul de complicatii. Tratamentul antiviral este indicat şi în cazul cirozei hepatice. Depistarea din timp a cancerului hepatic (care poate apare la orice purtator de AgHBs, mai ales in legatura cu viremia mare) se face prin cel puţin două ecografii pe an (la 6 luni).

Depistare a VHB

La cine există acest risc? La contacţii persoanelor cu AgHBs pozitive: copii, părinţi, fraţi şi parteneri sexuali. În România putem vorbi de risc în cazul gravidelor, a toxicomanilor, a pacienţilor cu alte hepatite (ex. C), HIV sau boli cu transmitere sexuală şi personalul medical.

Pacienţi cu semne de hepatită: astenie, ficat mare, greţuri, transaminaze crescute, boli dermatologice.

VHB se poate depista în urma analizelor la cerere, de rutină, la angajare sau la donare.

Ce analize sunt necesare?

AgHBs şi Ac antiHBs

Dacă ambele analize sunt negative, se recomandă VACCINAREA,  în trei doze, după următorul graphic: momentul primului vaccine, doza a doua va fi administrată după o lună, iar al treilea rapel la 6 luni. Este indicată mai ales la adulţii tineri, care pot intra in contact (pe cale sexuala sau prin instrumente nesterile) cu virusul B.

Obţinerea Ac antiHBs mai mare de 100 U după vaccinare înseamnă protectie 95% împotriva bolii

Hepatita virală C

Principala cale de transmitere este SÂNGELE CONTAMINAT (transfuzii, droguri,tatuaje, instrumente nesterile, etc). Rareori se transmite de la mamă la copil, în mai puţin de 10% din cazuri (6-8% dupa unele studii). Transmiterea VHC pe cale sexuală este discutabilă, se întâmplă destul de rar (sub 6%), însă este binevenită precauţia (sangele menstrual si leziunile genitale favorizeaza infectia).

Hepatita C NU se transmite: pe cale aeriană, strănut, tuse, etc., prin îmbrăţişare, sărut, coabitare sau atingere. Atingerea aceloraşi obiecte nu constituie o problemă pentru nimeni, în absenţa sângelui, ca de altfel nici înţepăturile insectelor ( ţânţarii).

Evoluţia infecţiei cu virus C (VHC)

80% din cazuri se cronicizează, din care 40% pot face ciroza şi 5%din pacientii cu ciroza pot face cancer hepatic. Pot apare şi boli extrahepatice (diabet zaharat, boli renale, etc). Cu  tratament antiviral, 50-60% din pacienti se vindecă!

20% se vindecă spontan şi raman cu imunitate fata de boala (se pare ca un factor genetic determina vindecarea)

Depistare VHC

La cine?

• Contacţi familiali ai persoanelor AcVHC pozitive (prin instrumente tăietoare, sex, naştere);
• Primitori transfuzii făcute înainte de anul 1995; gravidele  cu risc, toxicomanii; pacienţi cu alte hepatite (ex. B), cu infectie HIV sau boli cu transmitere sexuală.
• Pacienţi cu semne de hepatită: astenie, ficat mare, greţuri, transaminaze crescute, boli dermatologice.
• Personal medical

Depistarea se face prin Ac VHC la analize la cerere, analize de rutină, la angajare, la donare.

Ce analize sunt necesare?

• Ac VHC
• viremie,
• stadializare: biopsie sau metode non-invazive.

Nu există vaccin. Trebuie să ne ferim de contactul cu sânge.

De-a lungul timpului, tratamentul antiviral şi-a dovedit eficienţa.

Hepatita virală D (delta)

Vorbim de aceleaşi căi de transmitere ca şi hepatita B, cu care se asociază obligatoriu. 10% din pacienţi în România sunt infectati si cu VHD. Prevenirea infecţiei se poate face numai prin vaccinarea antihepatita B.