Cum se previne și se depistează din timp cancerul care omoară cele mai multe românce

În fiecare an, peste 4.000 de românce descoperă că sunt afectate de cancer de col uterin, țara noastră ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența acestei boli.

Femeile active, cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani sunt cel mai afectate de cancerul de col uterin.

Merck Sharp & Dohme România, filiala locală a Merck & Co., Inc., Kenilworth, N.J., USA, în parteneriat cu Institutul Național pentru Sănătate Publică, lansează astăzi campania „Protejează-i aripile!”. Campania are drept obiective principale îmbunătăţirea nivelului de informare cu privire  la cancerul  de col uterin şi creşterea gradului de conştientizare referitor la importanţa vitală a prevenţiei în lupta cu această boală.

De asemenea, campania îşi propune să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de femei la testarea gratuită Babeş-Papanicolaou, în cadrul Programului Naţional pentru depistarea activă precoce iniţiat de Ministerul Sănătăţii, contribuind, astfel, la ameliorarea efectelor devastatoare pe care boala  le are în rândul femeilor din  România:  povara cancerului  de  col  uterin este cea mai mare dintre statele europene, ţara noastră fiind pe primul loc atât în ceea ce priveşte incidenţa (în România, 34,9 la 100,000 de femei, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, respectiv 11,3), cât şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Pentru femeile active (15-44 ani) din ţara noastră, cancerul de col uterin este al doilea cel mai frecvent tip  de cancer şi reprezintă principala cauză de  deces prin cancer.

Demersul, susținut de multe voci puternice, unite de un scop comun: îmbunătățirea prevenției cancerului de col uterin în România

Pe parcursul unui an de zile, în cadrul campaniei se va încuraja colaborarea inter-instituțională și se vor organiza o serie de evenimente și de mese rotunde alături de jurnaliști, personalități publice, cât și de factori de decizie din sistemul sanitar național și local menite să atragă atenția unui public cât mai larg cu privire la importanța prevenției cancerului de col uterin.

„În calitate de coordonatori ai programului naţional de screening pentru cancerul de col uterin, considerăm că o campanie precum cea lansată astăzi este esenţială pentru reuşita oricărui program care vizează un segment de populaţie extins, aproximativ 6 milioane de femei cu vârste cuprinse între 25-64 de ani. De la lansarea programului naţional, aproximativ 700,000 de femei au beneficiat de serviciile gratuite de testare Babeş Papanicolaou, reprezentândo rată de acoperire a populaţiei feminine vizate la aproximativ 8%3 un procentaj sub nivelul optim de eficienţă. Fiind primul program de screening pentru cancer care se desfaşoară la nivel naţional, ne aşteptăm lao rată de acoperire mai mică,  dar  continuăm   să  credem  cu  tărie  în  necesitatea   de   a-l  consolida  şi,  odată  consolidat, în eficacitatea sa. Mai  mult, statisticile  la nivel internaţional  ne confirmă efectul pozitiv al unor astfel de programe: în ţări în care rata de acoperire a programelor de screening pentru cancerul de col uterin depăşeşte nivelul de 60%, precum Norvegia (78,9%), Danemarca (66,3%) sau Regatul Unit al Marii Britanii (78,5%), în ultimii ani s-au înregistrat progrese remarcabile în scăderea mortalităţii pentru această boală, astfel încât aceasta a ajuns chiar să fie înjumătăţită în multe dintre aceste state.4 Aceste statistici ne confirmă încă o dată că, depistat din timp, cancerul de col uterin poate fi tratat corespunzător şi vindecat”, a declarat Carmen Ungurean, coordonator al Programului Naţional de Screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin din cadrul INSP.

„Cancerul de col uterin este o amenințare reală la adresa sănătății femeilor din România, fiind unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer care le afectează sănătatea. Atunci când vorbim despre cea mai mare rată a incidenței, (34,9), de trei ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene, cât și de o rată a mortalității îngrijorătoare (14,2), nu putem rămâne pasivi. Este de datoria noastră să aducem la lumină aceste statistici îngrijorătoare, să gândim proactiv și să atragem toți factorii implicați în crearea unui cadru funcțional care să informeze și să ajute femeile din România să acceseze serviciile de prevenție împotriva acestei boli. Acesta este obiectivul campaniei ”Protejează-i aripile!” și sperăm ca, la finalul acesteia, să putem să spunem că am contribuit în mod real, palpabil la lupta femeilor cu cancerul de col uterin.”, a declarat Fănuț Moroșan, reprezentantul MSD România.

Rata estimată a mortalității cauzate de cancerul de col uterin în țara noastră este de aproape patru ori mai mare decât media Uniunii Europene

Peste 4.000 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin, acesta fiind al doilea cel mai des întâlnit cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani din țara noastră, după cel mamar. Mai mult, pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani, cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer, în contextul în care peste 1900 de femei mor anual în urma diagnosticării cu această boală.

România se află pe primul loc în Europa din punctul de vedere al incidenței și mortalității cauzate de cancerul de col uterin: astfel, rata estimată a mortalității cauzate de cancer de col uterin este de 14,2, de aproape patru ori mai mare decât media la nivelul UE, care este de 3,7.  În ceea ce privește incidența cancerului de col uterin, România ocupă primul loc, cu 34,9 (raportată la 100.000 de locuitori), o rată de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene (care este de 11,3 la 100.000 de locuitori)2.

Ce cauzează cancerul de col uterin?

Cancerul de col uterin este cauzat de anumite tipuri ale virusului papiloma uman (HPV), un virus care provoacă cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală, aceasta fiind frecvent întâlnită la adulții activi din punct de vedere sexual.

Până în prezent, au fost identificate peste 120 de tulpini ale acestui virus, unele dintre acestea având un risc oncogen crescut, iar două tipuri (mai exact, 16 și 18) sunt responsabile pentru  peste 70% dintre cancerele  de col uterin. 90% dintre cazurile înregistrate pentru această boală au fost provocate de genotipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52 sau 58.

Infecția cu virusul HPV este una dintre cele mai întâlnite la nivel mondial, estimările arătând că până la 80% dintre femeile active sexual, la nivel global, vor fi, la un moment dat, pe parcursul vietii, expuse acestui virus. Calea de transmitere a acestei infecții este cea sexuală, prin contactul cu zona infectată a unuia dintre parteneri.

Cum cancerul de col uterin este o boală care apare ca urmare a infecției cu un virus, ea poate fi prevenită prin vaccinare. O serie de astfel de vaccinuri sunt disponibile pe piață, în Uniunea Europeană, și oferă protecție fie împotriva a două, a patru sau chiar a nouă din cele mai frecvente tipuri de virus Papilloma. Aplicate împreună, vaccinarea și screening-ul reprezintă cea mai recomandată strategie de protecție împotriva cancerului de col uterin.

Testul Babeș-Papanicolaou

Testarea periodică Babeș-Papanicolaou permite depistarea leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin în stadii incipiente. Pentru femeile cu vârsta curprinsă între 25 și 64 de ani, screening-ul cancerului de col uterin prin efectuarea testului Babeș-Papanicolaou este recomandat o dată la trei ani.

CE ȘTIU ROMÂNCELE DESPRE CANCERUL DE COL UTERIN?

86% dintre românce au auzit de cancerul de col uterin. Dar…. Mai bine de jumătate dintre acestea nu asociază această boală cu infecția persistentă cu virusul HPV, iar 1 din 10 femei consideră falsă informația potrivit căreia cancerul de col uterin este provocat de această infecție.

68% dintre românce nu au auzit de infecția cu virusul HPV Jumate dintre femeile care au auzit de virusul HPV nu știu sau nu cred că atât femeile cât și bărbații pot fi purtători ai virusului Doar 1 din 5 românce află de la medicul de familie sau de la ginecolog despre această afecțiune

7 din 10 femei românce nu și-au făcut în ultimii 3 ani niciun test pentru depistarea leziunilor precanceroase sau pentru depistarea HPV (nici testul Babeș-Papanicolaou nici testul HPV- ADN) Doar 23% dintre românce și-au făcut în ultimii 3 ani testul Pap și 5% și-au făcut ambele teste.

 

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

32 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: