Din cuprinsul articolului
Papa Francisc i-a spus patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse ce se poate face pentru a opri focul războiului în Ucraina. Papa Francisc: Nu trebuie folosit limbajul politic, ci limbajul lui Isus.
Atât Suveranul Pontif, cât și Patriarhul au scos în evidență importanța procesului de negocieri pentru pace. Papa a spus că cei care plătesc prețul războiului sunt oamenii, sunt soldații ruși, sunt oamenii bombardați și care mor.
„Nu trebuie folosit limbajul politic…”
Războiul din Ucraina se poate opri. E necesar să fim împreună pentru a opri ”focul războiului” în Ucraina. Cei care plătesc sunt oamenii, sunt soldații ruși, sunt oamenii care sunt bombardați și mor, a spus Papa Francisc în discuția video telefonică cu liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril.
Suveranul Pontif și-a motivat dorința de pace. Rugăciunea este cheia pentru sfârșitul războiului ruso-ucrainian. La rândul său, liderul de la Moscova speră că se va ajunge rapid la pace. Biserica spune că nu trebuie să folosească limbajul politic, ci limbajul lui Iisus.
Suntem preoți ai aceluiași popor sfânt care crede în Dumnezeu
„Suntem preoți ai aceluiași popor sfânt care crede în Dumnezeu. De aceea trebuie să ne unim în efortul de a ajuta pacea, de a-i ajuta pe cei care suferă, de a căuta căi de pace, de a opri focul, a mai adăugat Suveranul Pontif.
Papa spune că „avem datoria să fim aproape și să-i ajutăm pe toți cei care suferă din cauza războiului. La un moment dat, chiar și în bisericile noastre se vorbea de un război sfânt sau de un război drept. Astăzi nu putem vorbi așa. S-a dezvoltat o conștientizare creștină a importanței păcii. Și, de comun acord cu Patriarhul, bisericile sunt chemate să contribuie la consolidarea păcii și a justiției”.
Papa Francisc a concluzionat că războiul nu reprezintă niciodată o soluție. Spiritul care ne unește ne cere, ca preoți, să ajutăm popoarele care suferă din cauza războiului, potrivit RRA.