Anca Țurcașiu are 46 de ani dar nu îi dai mai mult de 25. Cum reușește să se mențină tânără? De peste 20 de ani, vedeta a renunţat la carne şi a adoptat un regim ovo-lacto-vegetarian. Ea susţine că este foarte conştiincioasă în tot ceea ce face. Programul de sport, orele de somn şi o alimentaţie sănătoasă sunt cele mai importante aspecte pe care vedeta le respectă cu stricteţe.
„De 24 de ani nu mai mănânc carne. Am citit nişte cărţi despre asta şi am încercat. Sunt ovo-lacto-vegetariană şi mă simt extraordinar. Eu sunt o persoană care nu iubeşte carnea, deci a fost ceva natural, nu mi-a fost deloc greu. Nu fac caz de lucrul acesta, iar băieţilor mei le gătesc normal. Doar eu fac parte din această categorie, a ovo-lacto-vegetarienilor. Mai fac şi eu excese, dar cu măsură. De exemplu, dacă am avut o zi în care am mâncat cu plăcere două felii de tort, câteva zile după aceea beau un pahar cu apă, mănânc un măr sau un iaurt”, a declarat ea pentru Acces Direct.
Un alt truc al vedetei care o ajută să își accelereze metabolismul e că îi plac ”picanteriile”. “Am tot fost întrebată cum mă menţin în formă. Nu-mi place să vorbesc despre asta! E ceva mai aparte. Mănânc ardei iuţi. Mulţi. Cred că de asta îmi menţin talia! Câţi mănânc? 7-8 pe zi, poate şi mai mulţi!“, a declarat Anca Ţurcaşiu pentru Libertatea.
În plus, diva face sport cu regularitate și bea multă apă și ceaiuri.