Din cuprinsul articolului
Când apar la maturitate, bolile copilăriei sunt mult mai severe, iar riscul de complicații este mai mre, de aceea tratamentul recomandat de medic trebuie urmat cu strictețe.
Varicela sau vărsatul de vânt, așa cum este denumită popular, se manifestă prin erupții cutanate, mâncărimi, febră şi stare de oboseală.
„Incubaţia – adică perioada de când s-a produs contactul cu persoana bolnavă şi până când apar primele semne clinice ale varicelei este în general de 14 zile. Iar acest lucru înseamnă că erupţia apare de obicei dupa două săptămâni dupa contactul cu persoana bolnavă. Pot fi şi cazuri – e drept, extrem de rare – în care erupţia să apară şi după trei săptămâni.”
Cum se manifestă varicela în cazul adulţilor?
„Este mult mai dificilă varicela în acest caz, spre deosebire de copii unde are forme mai uşoare, cu mai puţine bubiţe. În cazul adulţilor, pe corp pot să apară şi până la 500 de bubiţe. În primele trei zile de la apariţia bolii, simptomele pot duce cu gândul la o răceală sau o gripă: febră, dureri de cap, dureri musculare”, spune dr. Mădălina Stoica.
La adulţi, erupţia apare iniţial pe trunchi, sub forma unor bubiţe roşii. La 12-24 ore apar veziculele cu lichid. În două-trei zile de la erupţie, conţinutul veziculelor se modifică, devine tulbure şi se acoperă de cruste. Este extrem de important ca bubiţele cu lichid să nu fie rupte, pentru că în locul lor apar cicatrici pe piele ce foarte greu dispar. Spre deosebire de copii, la adulţi varicela se poate manifesta şi fără mâncărimi. Stadiul de crustă durează în medie 10-14 zile. Un detaliu foarte important: pacientul nu mai este contagios din momentul în care dispar veziculele şi locul acestora este luat de cruste.
În evoluţia bolii apar în general 2-3 valuri eruptive, iar fiecare val eruptiv este în general însoţit de febră şi frisoane. Pacientul trebuie obligatoriu sa fie văzut de medic pentru a se pune diagnosticul corect. În lipsa unui consult medical NU se poate pune sub nicio formă diagnosticul de varicelă! Trebuie evitate alimentele grase şi băuturile carbogazoase „Varicela nu trebuie lăsată netratată şi bolnavul trebuie consultat cât mai repede un specialist. Este necesar ca bolnavul să ia – dar numai după un consult la un doctor de boli infecţioase – antivirale, cum ar fi Aciclovir şi medicamente pentru scăderea febrei, cum ar fi Paracetamol sau Nurofen.
Dacă temperatura nu scade, se poate administra şi Algocalmin fiole. La Algocalmin, temperatura scade în cel mult o oră. Însă trebuie avut grijă şi cu Algocalminul, nu trebuie administrat de mai mult de trei ori pe zi. Pe perioada varicelei, trebuie evitat ieşitul afară din casă, scărpinatul, consumul de alimente grase, condimentele în exces, produsele afumate, prăjelile şi băuturile carbogazoase. De asemenea, nu trebuie administrate antibiotice fără indicaţii medicale şi este necesară o hidratare corespunzătoare”, ne-a mai precizat medicul Mădălina Stoica.
Este indicat ca pacientul bolnav de varicelă să stea în casă cel puţin două săptămâni, atunci când boala este lipsită de complicaţii.
Izolarea la domiciliu
În general, varicela se vindecă în cel mult trei săptămâni. Decizia de a ţine pacientul izolat la domiciliu şi de a nu îl interna într-o secţie de Boli Infecţioase se ia numai de către medic. Izolarea are rolul de a limita răspândirea bolii, dar şi de a evita expunerea paicentului cu varicelă unor situaţii în care să apară complicaţii.
În cazul adulţilor cu varicelă care stau la domiciliu, este necesară odihna activă, dar şi un consum mare de lichide (cel puţin doi litri de apă şi/sau ceaiuri pe zi). Foarte util în cazul varicelei este ceaiul din planta Trei-fraţi-pătaţi, denumită ştiinţific Viola tricolor. Acest ceai ajută la vindecarea mai rapidă a varicelei şi este dovedit ca un bun ajutor şi în vindecarea altor boli de piele.
Contrar unor precepte ce spun că bolnavii de varicelă nu trebuie să facă duş, dr. Mădălina Stoica ne-a precizat: „se recomandă toaleta zilnică, dar aceasta trebuie făcută cu atenţie. Pacientul poate face duş, apa trebuie să fie călduţî şi se va folosi un gel de duş sau un săpun cu PH neutru. Adulţii pot folosi inclusiv săpunuri pentru copii când au varicelă.” La bolnavii adulţi de varicelă, se recomandă o alimentaţie uşoară, cu supe de legume, brânză slabă de vaci, fructe (în afară de citrice).