Sari la conținut

Cum se manifestă mutația indiană covid-19 și ce impact va avea asupra vaccinurilor? Ce avertizează OMS?

O variantă a coronavirusului identificată în India este investigată de oamenii de știință din întreaga lume.

Cu toate acestea, nu se știe încă cât de departe s-a răspândit sau dacă conduce cel de-al doilea val mortal din India.

Ce este mutația indină a virusului SARS-CoV-2?

Virușii circulă tot timpul, producând diferite versiuni sau variante ale lor. Majoritatea acestor mutații sunt nesemnificative – iar unele pot chiar să facă virusul mai puțin periculos -, dar altele îl pot face mai contagios și mai greu de vaccinat.

Această variantă – cunoscută oficial sub numele de B.1.617 – a fost detectată pentru prima dată în India în octombrie.

Cât de departe s-a răspândit?

Testarea eșantioanelor nu este suficient de răspândită în toată India pentru a determina cât de repede sau  viteza cu care se răspândește mutația. Acesta a fost detectat în 220 din 361 de probe Covid colectate între ianuarie și martie în statul vestic indian Maharashtra.

Între timp, a fost observat în cel puțin 21 de țări, conform bazei de date globale GISAID.

Călătoriile internaționale par să fi adus varianta în Marea Britanie, unde au fost identificate 103 cazuri începând cu 22 februarie. Pentru majoritatea călătorilor din India li s-a interzis accesul în Marea Britanie.

Public Health England a clasat mutația Indiană ca una dintre mai multe „mutații care fac obiectul anchetei”. BBC a fost informat de experții medicali că această mutație ar putea fi în curând inclusă pe lista de „mutații îngrijorătoare”.

Mutația indiană este mai infecțioasă sau mai periculoasă?

Oamenii de știință nu știu încă dacă această variantă este mai infecțioasă sau mai rezistentă la vaccinuri.

Dr. Jeremy Kamil, virolog la Universitatea de Stat din Louisiana, spune că una dintre mutațiile sale este similară cu cele observate în variantele identificate în Africa de Sud și Brazilia. Și această mutație poate ajuta virusul să se sustragă cu anticorpii din sistemul imunitar care pot lupta împotriva coronavirusului pe baza experienței cauzate de infecția anterioară sau de un vaccin.

Dar ceea ce pare a fi mai îngrijorător în acest moment este o variantă identificată în Marea Britanie, care este dominantă în Marea Britanie și s-a răspândit în peste 50 de țări.

„Mă îndoiesc dacă varianta indiană este mai infecțioasă decât varianta britanică – și nu trebuie să intrăm în panică”, spune dr. Kamil.

Pe de altă parte,  medicul șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan, avertizează asupra mutației indiene ca fiind mult mai periculoasă.

Varianta B.1.617 „prezintă mutații care cresc transmiterea și care pot, de asemenea, să o facă rezistentă la anticorpii care s-au dezvoltat prin vaccinare sau contaminare naturală”, a explicat ea.

Cu toate acestea, reprezentantul OMS subliniază faptul că tulpina B.1.617 nu este singurul factor care a dus la creșterea spectaculoasă a cazurilor din India. Soumya Swaminathanan crede că și adunările în masă au contribuit și spune că semnele dezastrului nu au fost observate la timp de către autorități.

Soumya Swaminathan susține că, pentru moment, este foarte dificil să lupți împotriva virusului „deoarece epidemia afectează mii de oameni și se înmulțește cu o viteză pe care este foarte greu să o oprești”, avertizând că vaccinarea nu ar fi suficientă pentru a recâștiga controlul situației, potrivit lefigaro.fr.

„Va dura luni, dacă nu chiar ani, pentru a ajunge la o rată de 70 până la 80% din populația imună”, spune cercetătorul.

De ce se cunosc atât de puține date despre această mutație?

O mare parte din datele despre mutația indiană sunt incomplete, spun oamenii de știință, cu foarte puține eșantioane distribuite – 298 în India și 656 în întreaga lume, comparativ cu mai mult de 384.000 de secvențe ale variantei din Marea Britanie.

Și după primele cazuri înregistrate în India, mai puțin de 400 de cazuri ale variantei au fost detectate la nivel mondial, spune dr. Kamil.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel