Sari la conținut

Cum se manifestă cancerul de tiroidă. Tusea și răgușeala, semne de alarmă

Cum se manifestă cancerul de tiroidă. Medicii atrag atenția că orice pacient care sesizează prezența unei formațiuni anormale la nivelul regiunii cervicale anterioare sau modificări de deglutiție sau ale vocii ar trebui să meargă neapărat la medic.

 Acestea pot fi semne ale apariției cancerului tiroidian. „Femeile și persoanele vârstnice sunt cele mai expuse riscului de cancer tiroidian.

Cancerul la femei este de trei ori mai frecvent decât la bărbați; două din trei cazuri de cancer se regăsesc la persoane cu vârste între 20 și 55 de ani. Riscul de dezvoltare a cancerului tiroidian este asociat în special cu expunerea la radiaţii, un exemplu fiind copiii expuşi la iod radioactiv, cum se întâmplă în cazul accidentelor de la centralele nucleare, ca în cazul accidentului de la Cernobâl”, afirmă dr. Dumitru.

În funcție de stadiu, boala poate fi complet asimptomatică, pacientul descoperind întâmplător un nodul suspect la o ecografie efectuată din alte motive. Cancerul tiroidian avansat poate avea o serie de semne și simptome, printre care: durerea la nivelul gâtului, dificultate la înghiţire şi respiraţie, creştere în volum a gâtului, răguşeală şi tuse în lipsa răcelii.

Screeningul pacienților cu factori de risc este foarte important pentru diagnosticul precoce al cancerului tiroidian. Există și tipuri de cancer tiroidian cu transmitere ereditară, prin moștenirea unei gene anormale, fiind importantă testarea rudelor de gradul I.

Cancerul tiroidian este de patru tipuri: papilar, folicular, medular şi cancer tiroidian nediferențiat. Stabilirea tipului se face prin examenul anatomo-patologic. În funcție de tipul cancerului și stadializare, se stabilește tratamentul.

Ca metode de tratament, amintim intervenția chirurgicală, tratamentul de substituție hormonală în doze supresive, terapia cu iod radioactiv sau chimioterapia. În cazul cancerului tiroidian, rata mortalității este mult mai mică decât la majoritatea tipurilor de cancer. Cei diagnosticaţi cu cancer papilar sau folicular au cele mai mari şanse să se vindece după efectuarea tratamentului specific, mortalitatea la 20 de ani fiind sub 10% dintre cei afectați.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel